Primăria Timișoara a făcut, astăzi, un pas important astfel încât pe terenul aflat în fața Hotelului Central, situat la doi pași de Fântâna cu Pești din Piața Victoriei, să poată fi realizată o parcare subterană. Astfel, în ședința Consiliului Local Timișoara de astăzi s-a aprobat un proiect de hotărâre cu privire la atribuirea directă prin contract de concesiune către Societatea de Drumuri Municipale a terenului pe care se afla parcarea din fața hotelului.
Edilul-șef susține că în câteva luni ar putea începe lucrările în acea zonă cu scopul realizării unei parcări subterane cu două niveluri.
„Acum s-a aprobat să atribuim societății comerciale a consiliului local SDM acel teren, inclusiv ce este în subteran, pentru ca SDM să amenajeze acolo o parcare multinivel în subteran. Evident, și la suprafață vom avea în continuare locuri de parcare, dar vom avea și probabil două niveluri subterane. În principiu, se va intra ca până acum, dar vom vedea ce vor propune proiectanții. Domnul director de la SDM îmi spune că în câteva luni s-ar putea trece la construcție, o să vedem”, a precizat Nicolae Robu.
Potrivit primarului Timișoarei, cel mai probabil va fi utilizată tehnologia pereților mulați pentru realizarea parcării subterane, ceea ce înseamnă că va fi creat un zid impermeabil între clădiri și viitoarea parcare.
„Tehnologia pereților mulați permite să se realizeze construcții în vecinătatea unor clădiri vechi, fără a le afecta, pentru că nu se mai realizează o mare groapă în care să se strângă apa din pânza freatică și care să creeze dificultăți la fundațiile clădirilor din vecinătate, ci pur și simplu se creează un zid impermeabil între clădirile vechi și viitoarea parcare.
Deci se crează direct zidul. Acea tehnologie a fost folosită de noi la pasajul Michelangelo și aceeași tehnologie este folosită acum la un vecin privat, unde a fost parcarea de la Hotel Timișoara, și acolo s-a lucrat cu aceeași tehnologie a pereților mulați. Ea este folosită peste tot în lume, Viena, Paris, Roma sunt pline de parcări subterane realizate lângă clădiri de sute sau chiar de mii de ani în Roma, de exemplu”, a detaliat Nicolae Robu.
Pe ordinea de zi suplimentară de astăzi ar fi trebuit să se afle și un proiect de hotărâre cu privire la atribuirea directă către SDM și a subsolului Parcului Civic, tot cu scopul realizării unei parcări subterane, însă acesta a fost scos la solicitarea lui Nicolae Robu.
„Am scos de pe ordinea de zi atribuirea directă către SDM a subsolului Parcului Civic, pentru că nu avem o formulă legală prin care să putem da doar subsolul, iar la suprafață noi avem licitație pentru amenajarea Parcului Civic și nu avem cum să continuăm proiectul de amenajare, licitația pe un teren pe care-l dăm societății SDM, chit că este al Consiliului Local Timișoara 100%”, a precizat Nicolae Robu.