Seară de muzică tradițională alături de celebrul Nea Vasile și Taraful de...

Seară de muzică tradițională alături de celebrul Nea Vasile și Taraful de la Mârșa, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Nea Vasile Dinu din comuna Mârșa, județul Giurgiu, este unul din cei mai vestiți cântăreți din gură ai zonei, dar și un foarte bun țambalagiu. Cunoscut în toată țara cît și în Europa, a ajuns iată la aproape 83 de ani, dar se prezintă într-o formă deosebită și abia așteaptă să vină să vă cînte piese vechi tradiționale de pe Vlașca, dar și cîteva hore și sîrbe, pentru cînd se-ncinge treaba.


De-a lungul carierei a cîntat în nenumărate țări, din Rusia pînă în Franța, din Grecia pîna în Germania. Pe lîngă concertele cu taraful propriu a colaborat printre alții cu Taraf de Haidouks, Zdob și Zdub – cu care a lansat celebrul hit Dimineața pe răcoare, pe care o să-l auziți și în concert – și Nightlosers, dar cea mai dragă amintire îi este cind i-a cîntat Regelui Mihai în persoană la o întâlnire în Franța în 1993.

În noiembrie 2018 Nea Vasile și băieții lui au intrat în studio și au înregistrat un CD pe care l-au lansat tocmai pe 1 decembrie la Clubul Țăranului Român, din incinta muzeului cu același nume.Băieții lui, despre care spune că sînt „extraordinar de bunicei” sînt: Nea Marin zis Bizon – acordeon și voce, Costică Dinu – țambal mare și mic, Tiu Zaharia – contrabas, Lilian Grigore – acordeon și Relu Ștefan – vioară. Concertul din Timișoara semnat Nea Vasile și Taraful de la Mârșa va avea loc joi, 13 iunie, de la ora 20.00, la Capcana, iar biletele costă 20 lei în avans și 25 lei la fața locului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.