Se amenajează în sfârșit Drumul Boilor, noua legătură între Moșnița Veche și...

Se amenajează în sfârșit Drumul Boilor, noua legătură între Moșnița Veche și Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Vești bune pentru șoferi. În viitorul apropiat vor putea ajunge mai ușor din Timișoara în Moșnița Veche și invers. Nicolae Robu a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de la Primăria Timișoara, că urmează să fie semnat contractul de execuție pentru amenajarea „Drumului Boilor”. Este vorba de o nouă șosea, care va avea aproximativ 1,5 kilometri și care va face legătura între Calea Moșniței și drumul comunal 149.

„Anunț că a fost finalizată licitația și urmează să semnăm contractul de execuție pentru amenajare drum de legătură între Calea Moșniței și drumul DC149, executant va fi asocierea dintre Super Construct, ca lider de asociere, Romtim instal și Electroechipamente Industriale, ca asociați, subcontractant este Trans Ar Trust Instalații.


Valoarea lucrărilor este de 13.765.533 lei, fără TVA. Termenul de execuție este de opt luni. Urmează să fie finalizată săptămâna viitoare și licitația pentru dirigenția de șantier și apoi imediat vor putea începe lucrările”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a precizat că în cadrul proiectului se vor amenaja carosabilul, trotuarele, pistele pentru biciclete, zonele verzi, vor fi amenajate podețe peste canalele de desecare, irigație din zonă. De asemenea, se vor efectua lucrări pentru siguranța rutieră, precum marcaje și se vor monta indicatoare rutiere. Totodată, vor f efectuate lucrări edilitare, lucrări la rețelele de utilități – apă, canal, termoficare, iluminat public și inclusiv se va realiza o canalizație tehnică pentru trecerea cablurilor prin ea.

„Drumul Boilor” reprezintă un tronson de aproximativ 1,5 kilometri, care ar urma să plece de la intersecţia dintre Calea Moşniţei şi strada Albăstrelelor şi să se încheie la intersecţia cu drumul comunal 149.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.