La trei zile după lămurirea situaţiei la nivelul conducerii, acolo unde Petre Muşat a fost numit in rolul de administrator special in locul lui Radu Birlică, ACS Poli a publicat şi primele date legate de abordarea noului sezon. Astfel, formaţia timişoreană aflată in insolvenţă va suna adunarea pentru Liga a III-a miercuri, 10 iulie, cu un staff tehnic format din antrenori din cadrul Centrului de copii şi juniori.
ACS Poli va fi condusă de pe bancă din nou de Petre Vlătănescu, care i-a mai pregătit pe seniori o rundă la inceputul ediţiei trecute după plecarea lui Ganea (un 2-4 la Oradea, cu Luceafărul).
Acesta e noul „principal” după plecarea de acum a „echipei” Vivi Răchită.
„Secunzii” lui Vlătănescu vor fi tot antrenori care vor continua să pregătească şi grupe de juniori in cadrul clubului: Sorin Vlaicu şi Adrian Săvoiu, foşti jucători de asemenea cu alte câteva mandate la prima echipă in aceeaşi postură. Ultimul a condus de asemenea ca „interimar” in B.
Reunirea nu e programată la „Electrica”, ci in complexul „Adrian Stoicov”, miercuri, de la ora 10.00, unde echipa isi va desfăşura probabil cea mai mare parte din activitate. Cel mai probabil se vor prezenta jucătorii rămaşi sub contract, lotul urmând să fie format in mare parte din tineri reveniţi din imprumuturi şi juniori proprii.
Deşi Ripensia doreşte să se mute la Pădurea Verde, deocamdată ACS Poli vrea să rămână pe „Electrica” şi işi va disputa meciurile din C vineri.