Alertă meteo – cod galben și pentru vestul țării. La ce trebuie...

Alertă meteo – cod galben și pentru vestul țării. La ce trebuie să ne așteptăm

0
DISTRIBUIȚI

Meteorologii au emis, astăzi, două avertizări Cod galben, una valabilă în 25 de județe până la ora 18.00, iar cealaltă în București și în alte 10 județe până marți, la ora 6.00.

Potrivit ANM, în cea mai mare parte a Transilvaniei, a Moldovei, precum și în nordul Olteniei și în jumătatea de nord a Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și pe arii restrânse grindină.


În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp.

Sunt vizate județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Caraș Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Buzău, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați și Brăila.

Avertizarea este valabilă de luni, de la ora 13.00 până la ora 18.00.

A doua avertizare Cod galben vizează București și alte 10 județe: Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomița și Călărași. Această avertizare intră în vigoare luni, la ora 18.00, și este valabilă până marți, la ora 6.00.

Potrivit meteorologilor, în Muntenia și în sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40 l/mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.