Bază sportivă de fotbal cu 500 de locuri, la Timișoara. Unde va...

Bază sportivă de fotbal cu 500 de locuri, la Timișoara. Unde va fi realizată cu bani guvernamentali

0
DISTRIBUIȚI

teren fotbal

Până la amenajarea unui stadion nou sau a unei săli polivalente, Compania Națională de Investiții și-a propus să construiască o mică bază sportivă de fotbal, la Timișoara. Investiția va fi realizată în Calea Buziașului, iar potrivit primarului Robu, lucrările vor începe chiar în acest an, în cadrul unui program național de construire de baze sportive.

„Ni s-a aprobat în cadrul unui program național de construire de baze sportive construirea unei baze sportive de fotbal cum se vine de pe B-dul Liviu Rebreanu pe acel drum provizoriu de prelungire a B-dului Sudului, pe dreapta, unde am făcut o defrișare masivă la un moment dat, dar cu ploile care au fost, din nou sunt buruieni de doi metri.


Dar acum sunt doar buruieni, înainte erau și tot felul de vegetație spontană. Se va construi în acest an, așa sunt promisiunile pe care le-am primit, o bază de antrenament, cu vestiare, cu tot ce trebuie, una modernă și cu 500 de locuri pe niște tribune. Deci, va fi ceva frumos acolo”, a anunțat Nicolae Robu.

Potrivit unui proiect de hotărâre votat în luna iunie a acestui an de către Consiliul Local Timișoara, privind identificarea unui teren pentru realizarea bazei sportive, la solicitarea CNI, în regim de urgență, este vorba de o parcelă care are o suprafață de peste 52.000 mp. Concret, cu bani de la Guvern se va realiza un teren sportiv de fotbal având dimensiuni omologate UEFA și FRF – 105m x68 m cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori. De asemenea, se va amenaja un teren sportiv mic pentru minifotbal, handbal, baschet și tenis, dimensiune 20m x 40 m, vestiare și o clădire administrativă, parcare autovehicule și autocare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.