Cărăuș de migranți din Argentina, capturat aproape de granița cu Serbia. Pe...

Cărăuș de migranți din Argentina, capturat aproape de granița cu Serbia. Pe cine transporta

0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Jimbolia – judeţul Timiș au observat, luni dimineața, un microbuz înmatriculat în Germania care se îndrepta spre comunicația DN 59A. Poliţiştii de frontieră l-au oprit pentru control pe drumul dintre Jimbolia și Cărpiniș şi au constatat că la volanul mijlocului de transport se afla un cetățean argentinian, iar în interior erau două persoane, o femeie şi un copil.

Având în vedere că cei în cauză nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zonă, polițiștii de frontieră i-au dus la audieri.


Poliţiştii de frontieră au stabilit că şoferul autoturismului este cetăţean argentinian, A. D., în vârstă de 60 de ani, cu permis de ședere în Germania, iar pasagerii sunt cetățeni din Irak, o femeie în vârstă de 25 de ani și un minor de 8 ani, fiul acesteia. Aceștia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei, unde se afla familia femeii.

În acest caz se fac cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, respectiv pentru trafic de migranţi faţă de şofer.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.