Garda de Mediu, în control pe terenul propus de Primăria Timișoara pentru...

Garda de Mediu, în control pe terenul propus de Primăria Timișoara pentru noua sală polivalentă

1
DISTRIBUIȚI

sala polivalenta

Nicolae Robu continuă seria atacurilor asupra Gărzii de Mediu Timiș, nemulțumit că instituția nu face public numele companiilor poluatoare din oraș.

Astfel, primarul Timișoarei susține că, la sfârșitul săptămânii trecute, comisari ai Gărzii de Mediu Timiș au venit în control pe terenul de lângă stadionul „Dan Păltinișanu”, care a fost propus ca amplasament Companiei Naționale de Investiții în vederea realizării noii săli polivalente de 16.000 de locuri.

„A tăbărât Garda de Mediu din nou pe noi, la acele construcții scoase din inventar puse lângă stadion, unde am propus locația pentru sala polivalentă. Ce treabă are Garda de Mediu cu ce am făcut noi acolo? Ne-am atins de un fir de iarbă sau de ceva? Eu sper că nu vor îndrăzni să ne amendeze. Faptul că au venit pe teren poate fi și ca urmare a unei sesizări. Nu s-a dat amendă și sper să nu se dea pentru așa ceva, că efectiv ar fi strigător la cer. Cătălin (n.r. – Iapă, consilierul personal al primarului Robu) a simțit miros insuportabil în zona de sud a orașului.


Nu este normal să nu ne spună instituția abilitată a statului român cine produce acel miros și ce măsuri s-au luat împotriva lui. La fel, vin semnale din partea cetățenilor din zona Lipovei, care spun că miroase urât în zona lor, noi știm cine este poluatorul, dar nu ne putem baza pe percepția noastră ca cetățeni. Instituția abilitată să spună că poluator este societatea x și măsuri care se dau pentru a nu se mai întâmpla așa ceva”, a explicat Nicolae Robu.

De asemenea, o altă problemă este legată de faptul că pe terenul propus de către Primăria Timișoara către CNI pentru realizarea sălii polivalente se află o bază sportivă, iar mai mulți părinți s-au arătat revoltați de faptul că vestiarele au fost deconectate de la rețelele de apă și energie electrică.

„Pentru municipiul Timișoara prioritar este construirea sălii polivalente și noi în Consiliul Local Timișoara am votat casarea a tot ce era de casat, iar terenul se eliberează de obiecte pentru a putea fi predat ca amplasament. La CNI nu începe nimeni să aloce bani dacă nu are garanție că are un teren liber de orice. Abia atunci se deliberează dacă să se dea sau nu bani pentru prima etapă, evident, studiul de fezabilitate. Noi am desființat tot ce este în jur, rămân doar porțile, pentru că ele într-o oră pot fi date jos. Când mai rămân doar porțile, atunci nu mai este nicio problemă. Vestiarele sunt mutate în vecinătate, unde vor fi din nou racordate la apă și curent, până se va mai putea face sport acolo. Nimeni nu este deranjat dacă se fac antrenamente sau se joacă acolo, însă fără nocturnă, totul s-a desființat sau e pe cale a fi desființat, zgura va fi spartă. Vestiarele vor fi utilizabile imediat cu curent și apă, și terenul va putea fi folosit în continuare, cât timp nu deranjează CNI-ul”, a afirmat Nicolae Robu.

1 COMENTARIU

  1. Iar le amesteci Frankenstein. Garda de Mediu sa va amendeze și pe voi și pe ceilalți poluatori , indiferent de statut. Oare de ce va credeți voi mai speciali, bașca pe banii noștri. Ești depășit tataie, înțelege odată. La tine o fii voința dar nu e putirință, cum zice proverbul. Mai ales cu semidocții tai de consilieri personali, un larg evantai de mediocrii. La fel ca și matale. Că cine se aseamănă se adună. De aceea nu folosește nici care dintre voi bicicleta la munca, nici măcar în orele libere. Spre deosebire de directorii liceului Lenau, in frunte cu vestitul Erich Pfaff !! Care sunt.ghidat de alte valori în viață, nu că voi parveniților !

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.