Hidroelectrica riscă să piardă un miliard de lei din cauza OUG 114

Hidroelectrica riscă să piardă un miliard de lei din cauza OUG 114

0
DISTRIBUIȚI

Implementarea Ordinului ANRE nr. 10/2019 care stabileşte metodologia preţurilor şi cantităţilor de energie vândute de producători pe bază de contracte reglementate va avea consecinţe grave asupra companiei cu capital de stat, Hidroelectrica, afectându-i creşterea eficienţei, informează FP.

“Ordinul 10, emis de ANRE la 1 februarie 2019, a determinat producătorul de electricitate Hidroelectrica să supună votului acţionarilor, în Adunarea Generală a Acţionarilor programată pentru 23 iulie 2019, suspendarea strategiei sale de tranzacţionare a energiei electrice, adoptată anterior, câtă vreme Ordinul 10 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 („OUG 114) ale cărei prevederi sunt implementate prin Ordinul 10 sunt în vigoare şi să reducă până la cel mult 35% din producţia estimată pentru anul viitor cantitatea de energie electrică care poate fi contractat cu un an în avans pe pieţele de electricitate centralizate administrate de către OPCOM”, arată reprezentanţii Fondului Proprietatea într-un comunicat.

Decizia propusă a fost considerată necesară de către managementul companiei, deoarece Ordinul 10 este neclar cu privire la cantitatea exactă de energie electrică pe care Hidroelectrica ar putea fi obligată de către ANRE să o vândă pe piaţa reglementată în perioada 1 ianuarie 2020 – 28 februarie 2022.

Documentul specifică numai cantitatea de până la 65% din producţia estimată pentru anul viitor care ar putea fi solicitată companiei, într-o manieră arbitrară, pentru a fi vândută la preţuri reglementate, cu o marjă de profit de numai 5%. Până în prezent , ANRE nu a adus clarificări cu privire la volumele de energie electrică pe care Hidroelectrica şi alte companii afectate sunt obligate să le livreze la preţ reglementat pentru respectiva perioadă, lăsându-le astfel într-o stare prelungită de incertitudine.


Un răspuns al ANRE la solicitarea Hidroelectrica, transmisă în mai 2019, privind o estimare a cantităţii de energie electrică care va fi atribuită de ANRE companiei pe contracte reglementate la preţuri reglementate, nu a adus niciun fel de clarificări.

Deşi ANRE nu a specificat până acum cantitatea de energie pe care Hidroelectrica trebuie să o rezerve pentru piaţa reglementată în perioada 1 ianuarie 2020 – 28 februarie 2022, compania riscă o amendă de până la 10% din cifra de afaceri a anului anterior pentru nelivrarea către furnizorii de ultimă instanţă a cantităţii de energie pentru consumatorii casnici care beneficiază de preţuri reglementate. Pe baza venitului estimat pentru 2019, de 3.5 miliarde RON, o astfel de amendă s-ar ridica la 350 milioane RON.

În caz că ar fi obligată să vândă 65% din producţia estimată pe piaţa reglementată, şi în situaţia în care nu ar fi în măsură să producă respectiva cantitate din cauza situaţiei hidrologice, Hidroelectrica va fi nevoită să achiziţioneze energiei mai scumpă de pe piaţa concurenţială, apoi să o vândă la un preţ mai mic, pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale de pe piaţa reglementată.
Ca rezultat direct al OUG 114 şi Ordinului 10, Hidroelectrica nu va fi capabilă să ofere o cantitate suficientă de energie pe pieţele concurenţiale administrate de OPCOM, deşi se constată o tendinţă de creştere a preţului pe aceste pieţe. Prin urmare, Hidroelectica va fi pe nedrept privată de potenţiale venituri.

„La mai bine de șase luni de la intrarea sa în vigoare, OUG 114, împreună cu Ordinul 10, adoptat ulterior de ANRE, continuă să facă ravagii pe piața de energie a României, introducând distorsiuni severe în special pe piața de electricitate. Cel mai semnificativ impact este absorbit de companii precum Hidroelectrica, care a depus eforturi imense în ultimii ani să își îmbunătățească eficiența, cât și performanța operațională și financiară. Lipsa de claritate creată de aceste regulamente nedorite au adus Hidroelectrica în situația în care îi este imposibil să implementeze strategia de business aprobată de acționarii săi și îi crește riscul de a suferi, din nou, pierderi precum cele din vremurile «băieților deștepți». Dacă ANRE decide să oblige compania să vândă la preț reglementat cantitatea maximă de energie, 65% din producția sa, compania ar avea de pierdut nu mai puțin de 1 miliard RON. În timp ce beneficiile pentru populație rămân nesemnificative, este evident că pierderile celei mai profitabile companie de stat, Hidroelectrica, vor fi pierderile fiecărui român. Această nesiguranță are consecințe grave nu doar pentru performanța companiei, dar și pentru buna funcționare a pieței angro de energie electrică locale”, a declarat Johan Meyer, Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.