Măsuri pentru prevenirea apariției pestei porcine africane în județul Timiș, în urma...

Măsuri pentru prevenirea apariției pestei porcine africane în județul Timiș, în urma confirmării unui focar în Arad

0
DISTRIBUIȚI

Autoritățile din Timiș sunt în alertă după ce, sâmbătă, într-o gospodărie din localitatea Sânpetru German, din județul Arad, aflată la limita cu județul nostru, a fost confirmat un focar de pestă porcină africană, cinci animale fiind ucise. Astfel, astăzi, a fost convocată o ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor, condusă de prefectul județului Timiș, Eva Andreaș, ca urmare a apariției focarului de pestă porcină în Arad.

„În urma informaților primite, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a întreprins o serie de măsuri: instituirea uni filtru rutier pemanent pe drumul ce leagă localitatea Periam de Arad – filtru care are în componență un medic veterinar și polițiști – verificarea stării de sănătate a porcilor din exploatațiile nonprofesinale din Sânpetru Mic, Periam și Variaș, în urma acestor verificări reieșind că nu există nicio suspiciune de boală, la această oră”, a informat Prefectura Timiș.

La ședință au participat primarii localităților Variaș, Periam și Orțișoara, directorul Smithfield Romania, reprezentanți ai fondurilor de vânătoare din zonă, alături de reprezentații instituțiilor cu atribuții în domeniu.

Prefectul Eva Andreaș a cerut fermitate în luarea tuturor măsurilor necesare pentru a preveni apariția pestei porcine africane in județul Timiș, atât la nivelul unităților administrativ-teritoriale, cât și pe fondurile de vânătoare.


Totodată, prefectul Eva-Georgeta Andreaș a cerut primarilor să convingă cetățenii că pesta porcină africă reprezintă o problemă importantă și că este necesară luarea tuturor măsurilor necesare de prevenție, dat fiind faptul că această boală a apărut în județul Arad, la limită cu județul Timiș.

De asemenea, potrivit reprezentanților instituției, s-a decis că jandarmii și poliția vor patrula în localitățile din zonă (în ambele județe Timiș și Arad), dar și interzicerea târgurilor de animale. La fel, reprezentanții fondurilor cingetice vor verifica continuu fondurile de vânătoare și vor anunța dacă observă vreun mistreț decedat. În plus, primarilor localităților din zonă li s-a cerut să identifice locurile în care se vor neutraliza și îngropa cadavrele în cazul aprariției unui focar de pestă porcină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.