”Metoda afișul”, reactivată de mafia imobiliară țigănească din Timișoara

”Metoda afișul”, reactivată de mafia imobiliară țigănească din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Mafia țigănească din Timișoara a reactivat, în ultima perioada, metoda afișul prin care încearcă să-i descurajeze pe cei care vor să cumpere imobile de care este interesată. Un cititor PRESSALERT.ro ne-a trimis fotografii cu case unde au apărut astfel de mesaje.

”În zona Elisabetin au început să apară niște afișe pe anumite case care informează că, în imobilul respectiv locuiesc membri unor clanuri de rromi. Scopul oficial acestor afișe/bannere pare neclar, dar consecințele sunt cât se poate de clare: să deprecieze valoarea caselor/apartamentelor învecinate. Urmând alte exemple cunoscute, s-ar putea presupune ca obiectivul final ar fi o cumpărare integrală a imobilului de către clanul respectiv”, ne-a scris cititorul.

Locațiile pe care au apărut aceste afișe sunt pe străzile Petre Râmneanțu și Ioan Curea.


Pe prima clădire a fost pus un afiș care anunță că ”în acest bloc 5 apartamente aparțin țiganilor”. În celălalt caz, casa este de vânzare, dar țiganii care au ocupat un spațiu la demisol au pus afișe prin care anunță că au cumpărat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.