O mare companie investește trei milioane de euro într-o fabrică realizată lângă...

O mare companie investește trei milioane de euro într-o fabrică realizată lângă Timișoara. Câte locuri de muncă vor fi create

0
DISTRIBUIȚI

baumit

O mare companie este dispusă să investească peste trei milioane de euro cu scopul realizării unei fabrici lângă Timișoara. Aproximativ 40 de locuri noi de muncă vor fi create ca urmare a acestei investiții, a anunțat Flavius Roșu, primarul comunei Șag.

„Avem nevoie de investiții în Șag! Trebuie să creem un climat de înțelegere a acestei necesități și să dăm cu toții, cei care răspundem de destinul comunei noastre, concursul și priceperea pentru acest deziderat. După ce am reușit să scădem taxele pentru a încuraja atragerea de investitori, iată că avem primele rezultate notabile în această direcție. Firma Baumit România, societate română cu capital austriac, membră a Grupului Schmid Industrie Holding, cu o cifră de afaceri consolidată de peste 2 miliarde de euro/an, va veni să investească în comuna noastră peste 3 milioane de euro într-o primă etapă.


Furnizând sisteme şi materiale de construcţii de înaltă calitate, inovative şi ecologice, dar şi tehnologii moderne de punere în operă, cum ar fi silozuri autopurtate şi utilaje de aplicare mecanizată, firma va crea în Șag între 35-45 de locuri de muncă. În plus, prin prezența sa, prin taxele plătite, încasările la buget vor crește”, a anunțat primarul comunei Șag, pe Facebook.

De asemenea, Flavius Roșu a postat pe rețeaua de socializare și un mesaj al conducerii companiei, prin care se anunță investiția de la Șag.

„Avem deja constituit un plan de retehnologizare şi modernizare a fabricii aşa încât, în cel mai scurt timp posibil, această unitate de producţie să se înscrie în standardele Baumit privind productivitatea, siguranţa în exploatare, securitatea muncii şi protecţia mediului. O prioritate a noastră este să asigurăm un climat de muncă sănătos şi un mediu ambiental curat, cu încadrare constantă sub limitele europene de poluare. Dorim să asigurăm locuitorii comunei Şag de întreaga noastră gratitudine pentru primirea în mijlocul comunităţii locale şi să dăm cele mai sincere asigurări că vom face tot ce este necesar pentru a deveni o unitate emblematică şi un motiv în plus de mândrie pentru localitate. Aşa cum este în practica noastră, vom crea, pe măsura dezvoltării, noi locuri de muncă pentru locuitorii comunei Şag şi vom fi, din primul moment, în limitele potenţialului nostru, alături de multe dintre programele sociale şi culturale iniţiate de edilii locali”, a afirmat Laurențiu Claudian Lupușor, directorul general al Baumit România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.