O nouă captură a Poliției de Frontieră pe autostrada migranților

O nouă captură a Poliției de Frontieră pe autostrada migranților

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii de frontieră au reușit prinderea unui nou grup de migranți care încercau să intre din Serbia în România prin zona localității timișene Lunga. Alarma s-a dat, sâmbătă seara,  în jurul orei 20.50, când au fost observate, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, patru persoane care se deplasau, pe jos, dinspre granița cu Serbia spre interiorul ţării.

După reținerea celor patru  s-a stabilit că sunt trei cetăţeni albanezi, cu vârste cuprinse între 30 de ani și 36 de ani şi un cetățean turc în vârstă de 21 de ani.


Aceștia au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România deoarece doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei şi aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.

Migranții au fost preluați  de autoritățile de frontieră din Serbia pentru continuarea cercetărilor, în baza tratatului de readmisie,  totodată fiind instituită măsura interzicerii intrării în țara noastră pe o perioadă de cinci ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.