PORTRET Adrian Șchiopu: „Zile mai proaste avem toți, dar cred că obligația...

PORTRET Adrian Șchiopu: „Zile mai proaste avem toți, dar cred că obligația unui artist este să presteze în orice condiții la cel mai înalt nivel posibil“

0
DISTRIBUIȚI

Adrian Șchiopu este un tobar binecunoscut în rândul muzicienilor timișoreni și nu numai grație colaborărilor sale cu nume ca Kratos, For Sale, Teo Milea sau Amalia Gaiță care provine dintr-o familie de muzicieni. Artistul și-a „format“ urechea alături de Celelalte Cuvinte și Survolaj și este un fan declarat al formației Dream Theater. Am realizat un interviu amplu alături de Adrian Șchiopu, în care artistul ne-a povestit amănunte interesante din background-ul său și nu numai….

De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai avut pe cineva în familie care ți-a insuflat această dragoste? Care sunt primele tale amintiri legate de muzică?

-Provin oarecum dintr-o familie de muzicieni: tata dirijor de cor, frate pianist, o soră a cântat la vioară, alta la mandolină, am fost clar înconjurat de muzică în familie. Mediul evanghelic în care eram implicați ca și familie a ajutat în această direcție și partea interesanta în toată povestea este că primul meu instrument la care am cântat a fost vioara. În clasa a III-a m-am mutat de la școala din cartier la Ion Vidu să studiez vioara, dar mai apoi m-am mutat la secția de percuție pana în clasa a VIII – a. Liceul nu l-am mai continuat la Vidu, recunosc, nu mi-a plăcut teoria și la ora aceea și secția de percuție era mult mai puțin atrăgătoare față de ziua de azi.

– Când ai debutat pe scena muzicală în fața publicului?

– Sincer nu mai știu 100%, dar un moment important pentru mine a fost anul 1992. Am participat la un festival național de muzică, unde am cântat la tobe cu trupa Kratos; nu aveam 14 ani împliniți și a fost un lucru mare pentru mine. A fost și oarecum momentul în care poate am conștientizat ce înseamnă să fi pe scena și în calitate de cel ce “oferă” ceva publicului dar și cum este sa primești înapoi energia celor ce te ascultă.

Ai înregistrat piese cu formația For Sale. Cum a fost perioada respectivă și care sunt cele mai interesante amintiri din acea perioadă?

-Cred că perioada For Sale pentru mine a fost una din cele mai mișto perioade; a fost o perioadă de creștere, de experimentare, de aprofundare și a fost chiar definitorie pentru stilul care urma să îl dezvolt și în anii de după For Sale. Emil Kindlein este un freestyler muzical care m-a scos din zona mea de confort unde trebuia să am totul definit de mai înainte și să fac echipa în secția ritmică alături de Czifrak Ștefan a fost unul din cele mai bune lucruri ce mi se puteau întâmpla la momentul respectiv. Eram un trio, rock’n’blues și a fost nevoie ca eu și Pista să fim super solizi în ceea ce “livram” pentru Emil ca și frontman.

Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în cariera ta?

-Prima trupa care m-a marcat muzical a fost Celelalte Cuvinte, am avut placă de pickup și ascultam ore în șir muzica lor. Am ascultat Survolaj și mai apoi CHIN, trupa unde l-am cunoscut și pe Pefi, un toboșar pericol care mi-a fost și profesor ceva timp. Din repertoriul internațional aș menționa Kansas, Yes, Queen, Bon Jovi; apoi am trecut la chestii mai grele gen Limp Bizkit, Pantera, Megadeth, Mortification, dar my all time favorite band a fost Dream Theater. Matematica din muzica lor m-a atras maxim și Mike Portnoy ca și toboșar m-a influențat enorm. Și în 2019, Mike Portnoy și proiectele în care este implicat îmi sunt aproape de suflet și mă inspira în ceea ce fac.

Cât timp acorzi repetițiilor? Ai vreun „ritual“ înainte de concert? Ce te faci în momentul în care ai prins o zi proastă și trebuie să o cânți?

– Nu pot să spun o cifră exactă, acord cât timp este nevoie ca lucrurile să iasă bine; nu îmi place să fușăresc și îmi place să vin pregătit la repetiție ca să putem fructifica cât mai mult timpul împreună ca și trupă. Înainte de concerte încerc sa ma încălzesc cu ceva rudimente, dar nu neaparat în modul clasic, ci încerc să fac asta ascultând niște muzica în background care mă inspira și mă poate duce și în starea necesara pentru ce urmează eu să fac.
Zile mai proaste avem toți dar cred ca obligația unui artist este să presteze în orice condiții la cel mai înalt nivel posibil. Sigur, nu tot timpul îmi iese poate, dar cu siguranță spre asta tânjesc. Cel care ascultă ce avem noi de oferit nu trebuie să simtă problemele noastre cu care poate ne confruntăm într-o anumită zi, ei vin sa fie “hrăniți” și eu sunt pe scena să ofer “papa” pentru public.

Dacă ar fi să dai un sfat celor care se gândesc să pășească în cariera muzicală care ar fi acela?

– Cred ca în ziua de astăzi este foarte important să știi de la început cam în ce direcție vrei să mergi, ce cale alegi ca nu prea e timp de bâjbâit. Eu zic că ajută sa te apuci de tânăr dacă vrei să ajungi departe, e nevoie de multă muncă, e nevoie de originalitate și cel mai important să ai ceva de spus… fără suflet, cred ca te poți stinge repede.

Dacă ar fi să faci o eventuală comparație între anii 90 în rockul timișorean și anii actuali, cum ai caracteriza evoluția fenomenului? Se spune că mai demult Timișoara era kilometrul zero în muzica rock românească. Mai e valabilă această afirmație în zilele noastre?

– Sincer să fiu, sper sa nu supăr pe nimeni, cred că am putea mai mult. Nu cred că mai suntem chiar un etalon la acest capitol. În trecut am dat trupe solide care au avut ceva de spus și cred că și dacă am egala astăzi numărul lor, la nivel de substanță și impact, lăsăm de dorit.

Cum ai ajuns să colaborezi cu Amalia Gaiță?

-Ne-am cunoscut la soundcheck, înaintea unui concert cu prietenul nostru comun Teo Milea, cu care și ea și eu urma să cântăm în acea seară la Filarmonica Banatul din Timișoara. Seara la concert am împărțit loja și Amalia m-a întrebat despre disponibilitatea mea pentru următorul an pentru o eventuală colaborare.


Mai apoi ne-am întâlnit, am discutat detalii, am ajutat la aducerea lui Michi și a lui Vlad în trupă și așa am început proiectul muzical din care fac parte și la ora asta cu mare bucurie.

Care este secretul unui toboșar „bun“? Cât de mult contează teoria și cât de greu este să „faci echipă“ cu alți muzicieni într-o trupă?

– Cu toate că nu am făcut mulți ani de muzică, și am spus deja mai sus că nu mi-a plăcut neapărat teoria muzicală, cred că muzicienii care au baze muzicale bune în ziua de astăzi, au o plajă mai mare în care pot opera. Dar, în același timp, din păcate sunt proiecte care mor la 2-3 luni de la prima cântare pentru că nu exista chimie, ideea de trupă rămâne doar o idee pentru ca nu înțeleg exact ce înseamnă să facă echipă cu ceilalți și să lucreze împreuna pentru a produce ceva. Legat strict de toboșari, cred că un toboșar bun cântă la tobe, nu bate la tobe și aici e de lucru – parțial e talent, apoi mai discutăm de suflet și muncă sau ani de experiență.

Cum vezi tu definiția muzicii „comerciale“ în 2019?

– Trăim vremuri interesante, dar în același timp ciudate și cred că este foarte greu sa vin eu cu o definiție. Într-un fel cred că până la urmă ceva comercial e ceva ce se vinde dar noi am ajuns să vorbim despre muzica comercială de parcă ar fi un stil nou de muzică. Sunt trupe rock care sunt comerciale și cred că lucrul asta este foarte mișto. Faptul că nu ești trupă comercială sau invers nu te face specială, cred că trebuie să ne lărgim puțin orizonturile și să nu mai trasăm noi delimitări bazate pe ceea ce înțelegem noi și cât înțelegem noi din ce se întâmplă în jur. Ascult atât de multa muzică și atât de diversă încât îmi este greu în ziua de astăzi să spun ce stiluri de muzică îmi plac. Sigur că am câteva stiluri sau trupe favorite, dar atât de multă muzică bună este pe piață, și unii muzicieni ajung să scoată niște albume [comerciale] de te dau pe spate și poate în urmă cu 10 ani nici nu te gândeai că o să îi asculți.

Ce părere ai de muzica rock românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac? Ce lipsește din scena autohtonă?

– Cred că nu trăim vremuri rele dar în același timp se poate și mai bine. Îmi place Vama, Vița de Vie, Luna Amară, Byron, Implant pentru Refuz, Bucovina, Days of Confusion și altele. Ce lipsește? Cred că progresivul nu prea face parte din peisajul românesc ca și stil muzical și sincer mi-ar plăcea.

Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?

-Dacă e să discutăm de un concert, cred ca l-aș menționa pe cel de la Garâna Jazz Festival din 2007 (dacă nu mă înșel), unde am urcat pe scena alături de chitaristul Horea Crișovan și proiectul ACUM, cu Uțu Pascu la bas. Am cântat în acea seară în deschidere la Scott Henderson. Au fost momente speciale, piese speciale și a fost locul unde mă uitam în public și puteai să simți cum ești absorbit de cei ce te ascultă. Pentru mine, a fost copleșitor și sunt recunoscător pentru oportunitate.

În 2021 Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană. Cum vezi pregătirile pentru acest eveniment?

– Nu prea aș vrea să intru în polemici pe acest subiect… pot să spun doar că mă așteptam să se întâmple lucrurile puțin altfel și la mai mare anvergura. Dar, sperăm că până în 2021 lucrurile să se miște altfel și să ne bucuram toți de un an cultural în Timișoara despre care o să vorbim multă vreme după.

În zilele noastre sunt o mulțime de formații care cântă exclusiv cover-uri la evenimente private. E un lucru bun? Ce părere ai de numeroasele concerte organizate cu intrarea liberă? Ajută sau nu interpreții?

– Am cântat (și poate o să mai cânt în viitor) într-o trupă de cover-uri (CLAR Band), și nu văd lucrul acesta ca un lucru rău. Ce cred că nu este ok pentru un muzician, nu este ok să facă parte doar dintr-o trupă de cover-uri. Eu personal am dat 100% și dacă am cântat cover-uri, dar expunerea la alte stiluri te crește, te scoate din zona de confort și, poate greșesc, dar la evenimente private cam doar dai/oferi, nu și primești înapoi și eu cred că un artist, așa cum am zis și mai devreme, și el se hrănește din energia cu care îl primește publicul. Legat de concerte organizare cu intrarea liberă, iarăși e greu să trasezi o direcție clară, dar consider că mai multe localuri trebuie să adopte intrarea pe bilete, mi se pare benefic pentru actul artistic și cred că poate să devină o normalitate și la noi în oraș / țară.

În ce proiecte muzicale ești implicat la ora actuală și care dintre ele îți este cel mai apropiat de suflet?

– În momentul de față sunt parte doar din proiectul Amaliei și implicit îmi este și cel mai apropiat de suflet 🙂 Am mai avut diverse colaborări de studio sau live în ultimii doi, trei, cinci ani cu diverși artiști, dintre care cu drag aș vrea să menționez timpul petrecut pe scenă alături de pianistul și prietenul meu Teo Milea.

Unde te vezi peste cinci ani, care sunt planurile tale vis-a-vis de muzică pentru viitor?

-Cu siguranța nu mă opresc 🙂 Nu am oferit tot ce am avut de oferit și sper ca următorii ani să fie plini de împliniri și satisfacții pe acest plan. Și în anii ce urmează îmi doresc să discutam despre proiectul Amaliei, un proiect care, așa cum am mai zis pe mine mă cam scoate din zona de confort, dar alături de Amalia și restul trupei sper să reușim să mai facem muzica noua din suflet, cu suflet și pentru suflet. Nu pot să nu spun că îmi e dor de un proiect sau o trupă pe linia mai rock, cum a fost For Sale-ul de exemplu… dar probabil toate la timpul lor.
Apoi, mai este un proiect, foarte drag mie, la care urmează să încep să lucrez din toamna viitoare. Cred că o sa fie ceva unic pentru piața românească, dar mai multe informații o să pot da când se aproprie momentul. Anul 2020 probabil o să fie un an care o să mă întindă la maxim din punct de vedere artistic dar sunt pregătit să iau lucrurile așa cum vin și îmi doresc să fac față tuturor provocărilor care mă așteaptă, rutina e plictisitoare 😉 Rock on!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.