Primarul Robu îi dă dreptate șefului OPC în privința autorizațiile expirate de...

Primarul Robu îi dă dreptate șefului OPC în privința autorizațiile expirate de la STPT: „S-a greșit, a fost o scăpare”. Ce spune despre tramvaiele pericol public

0
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu a comentat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la sediul PNL Timiș, situația de la STPT, unde, în urma unui control al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Vest, s-a ajuns la concluzia că 35 din cele 60 de tramvaie au autorizația de funcționare expirată din aprilie. De asemenea, și autorizația pentru întreținerea căilor de rulare nu mai este valabilă din luna decembrie a anului trecut.

Primarul Timișoarei a precizat că parcul de tramvaie al STPT nu poate fi schimbat peste noapte, dar a estimat că într-un an și jumătate, nu vom mai vedea garnituri vechi pe străzile orașului.


„Nu se poate produce o înnoire peste noapte a parcului auto în nicio societate de transport public din ţară. Dacă este să discutăm în procente, nimeni nu a făcut o înnoire mai amplă decât am făcut noi. (…) Suntem conştienţi că tramvaiele vechi nu mai corespund şi vrem să le scoatem din uz pe măsură ce avem scoate în circulaţie. Oricum, nu scoatem mijloace care nu reprezintă securitate pentru cetăţeni. Pe fond, vrem să schimbăm tramvaiele vechi, nu au un randament bun, nu sunt confortabile, nu arată bine, sunt zgomotoase. În Armonia ai încălzire la fiecare scaun. Cele noi pe care le aducem, vor fi excepţionale. Tramvaiele vechi estimez că le vom scoate din circulație în cel mult un an şi jumătate”, a explicat Nicolae Robu.

Pe de altă parte, primarul Timișoarei a recunoscut că reprezentanții STPT au greșit în această situație și i-a dat dreptate, pentru prima dată, noului șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Vest.

„Ca formă, s-a greşit în STPT, şi aici are dreptate OPC, că nu s-au actualizat nişte avize care sunt cerute de lege. Problema va fi rezolvată pe parcursul săptămânii viitoare. Unde este corect, este corect, eu sunt obiectiv. (..) Este vorba de avizele pentru întreţinerea materialului rulant de cale ferată. Trebuie aviz actualizat periodic şi el a expirat. Este vorba de două avize, am înțeles că se vor da. A fost o scăpare, pur şi simplu. Nimeni din aparatul tehnic nu a urmărit că expiră aceste avize. Sesizarea OPC este una corectă. Nu vreau să acuz acolo unde nu ai ce să aduci acuze. Trebuie să fie tras la răspundere cine a greșit. Dacă nu pot circula tramvaiele vechi în Timișoara, de ce ar putea circula în alte oraşe?”, a susținut Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.