Ripensia a mai făcut două achiziţii. Un atacant de la Farul şi...

Ripensia a mai făcut două achiziţii. Un atacant de la Farul şi un mijlocaş de la Metaloglobus s-au alăturat roş-galbenilor UPDATE Despărţire de Mansour

0
DISTRIBUIȚI
Marius Fotescu (dreapta). foto: ripensiatimisoara.ro

Ripensia a anunţat azi două noi transferuri. Cu divizionara secundă timişoreană au mai semnat Marius Fotescu şi Alexandru Neagu. Primul e atacant şi vine de la Farul Constanţa, în timp ce al doilea evoluează pe postul de mijlocaş central şi a fost ultima dată jucătorul celor de la Metaloglobus Bucureşti. Ambii au semnat înţelegeri valabile pe două sezoane.

„Ripi” a ajuns la cinci achiziţii sigure în rândul seniorilor. Ultimii semnaţi provin de la foste rivale în lupta din subsol în sezonul trecut, care şi-au îndeplinit şi ele obiectivul.

Fotescu (23 ani) nu a avut un sezon rău la Farul, pentru care a marcat cinci goluri în 26 de partide. El poate evolua atât ca atacant, cât şi ca „aripă” stânga. Interesant e că Marius Fotescu deţine şi cetăţenia germană. În C.V.-ul său mai apar cluburile Axiopolis Cernavodă şi Wormatia Worms (L4 Germania).

Neagu (foto stânga).


foto: ripensiatimisoara.ro

Cealaltă proaspătă achiziţie e mijlocaşul central polivalent Alexandru Neagu (26 ani). Acesta a avut doar nouă apariţii la Metaloglobus în ediţia trecută. De remarcat că a trecut pe la mai multe echipe cu pretenţii din ţară, inclusiv CFR Cluj, UTA, ASA Tg. Mureş şi Pandurii, pentru gorjeni şi clujeni având apariţii în elită. Ca junior a fost crescut la FC Argeş, de unde a trecut la a doua formaţie a lui Real Murcia (Spania).

Ripensia a mai luat în această vară alţi trei atacanţi (Staicu, Voinea şi Golda). De asemenea roş-galbenii au mulţi tineri în probe în cantonament. Foarte probabil Alexandru Pelici îşi mai doreşte un mijlocaş lateral, în schimb, echipa din Ciarda Roşie nu-i va oferi probabil un nou contract lui Mansour Gueye, înţelegerea cu senegalezul a expirat pe 30 iunie iar atacantul se întoarce abai azi în ţară.

În altă ordine de idei primul test al verii pentru ripensişti va fî până la urmă cu o grupare de liga a V-a – Avântul Topolovăţu Mare. Joc stabilit mâine, de la ora 18.00, pe arena „Ciarda Roşie”, tot acolo unde e programat şi amicalul CSC Dudeştii Noi, două zile mai târziu, de la ora 10.00.

UPDATE Ripensia a confirmat înainte de amiază şi despărţirea de Mansour. Atacantul senegalez a marcat patru goluri în 30 de partidei în ediţia 2018-19 a Ligii a II-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.