România bipolară

România bipolară

1
DISTRIBUIȚI

Două ştiri din diaspora, printre altele, au captat atenţia internautului autohton luna trecută. Una dintre ele avea titlul: „Vineri a aterizat, sâmbătă a mers la furat și luni a fost condamnat”, cu referire la „păţania” unui hoţ român ajuns în Anglia. Tratată cu umor de unii, informaţia a fost imediat catalogată ca fiind incorectă. Pe scurt, cel mai des întâlnit comentariu a fost, ca să fim delicaţi aici pe hârtie, că omul respectiv „e ţigan, nu român!”, „…ăştia ne fac de râs, pe noi, românii corecţi, cinstiţi…”. La doar câteva zile apare o altă ştire, de această dată pozitivă: „Un şofer de TIR, erou în Italia”, pentru că a salvat un tânăr de la sinucidere.


Imediat, pe reţelele de socializare s-a subliniat din partea unor fini observatori că presa „broscarilor” nu a specificat că e român! „Trebuie să se ştie!”. Aşa reacţionăm „Noi!”, normal! Acesta e doar un exemplu de cum sunt văzute de o parte a cetăţenilor două fapte diferite.

Astfel de ştiri curg săptămânal ori lunar pe ecranele noastre. Azi, un român e considerat mare erou, mâine un alt „tricolor” dă în cap la o bătrânică din Milano… să zicem. Şi, admit că, uneori inclusiv reacţia mea a fost de mândrie pentru salvator, furie în celălalt. Gândindu-mă la jena de a mă prezenta ca român la Londra sau Milano după nişte fapte reprobabile ale altora. Dar tocmai asta e problema noastră, această nevoie de a ne valida. Oare am suporta o săptămână cu conaţionali care taie şi spânzură prin sudul Angliei, fără măcar o veste cu o pisică salvată de un Ionuţ de prin Torino? Acest tip de comportament nu e nici original.

Multe naţionalităţi din jurul nostru suferă de aceeaşi manie. Uneori acelaşi ins care se laudă cu virtuţile celui din spaţiul carpato-danubiano-pontic, e deznădăjduit de „nenorocirea” de a fi român, prin caracterul colocatarilor, ş.a.m.d.. Vom fi cu toţii mai sănătoşi însă, din toate punctele de vedere, dacă vom admite că nu suntem „Primii Oameni”, nici urmaşii celui mai avansat tehnologic trib din Paleolitic, dar nici cei mai mari hoţi sau principali violatori de bunicuţe din spaţiul Schengen.

1 COMENTARIU

  1. Ce iti mai ,,iubesti,, nemaul si natia…Sa stii ca ne lipsim bucurosi de de-i ca tine..
    Pe vremuri,ce scrii tu se numea defetism,tradare de tara si instigare la ura impotriva propriului neam.Dar, nah,acum se numeste ,,ziarist,, cel care scrie ca tine.
    Sa iti fie rusine baiete!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.