În cel mult un an și jumătate, timișorenii vor putea circula pe străzile orașului cu tramvaie moderne, de mare capacitate. După ce a fost încheiată cu succes licitația privind achiziția de tramvaie noi, astăzi, la sediul Primăriei Timișoara a fost semnat contractul cu firma câștigătoare care va realiza garniturile, Bozankaya Otomotiv Mak, din Turcia.
„Am organizat licitația în acest sens, dar în paralel am aplicat pentru obținerea de finanțare europeană. Am depus trei proiecte pe fonduri europene, fiecare vizând achiziția a șapte tramvaie. Unul dintre proiecte este aprobat și pentru el am și semnat contractul de finanțare în această săptămână. Celelalte două proiecte sunt identice cu primul, drept urmare au trecut de toate verificările și va urma semnarea contractului. Prin urmare, putem viza pe finanțare europeană pentru 21 de tramvaie. Licitația este încheiată cu succes și acesta este motivul pentru care astăzi avem invitați reprezentanții firmei câștigătoare, Bozankaya, din Turcia, în frunte cu președintele societății. Contractul prevede achiziția a între 16 și 40 de tramvaie, este un contract cadru. În 18 luni este termenul maxim pentru livrarea primului tramvai.
Îmi exprim încrederea că ne veți da tramvaie foarte bune și foarte frumoase, pentru că noi ținem foarte mult și la aspect și fie să avem un parteneriat excelent”, a declarat Nicolae Robu, înainte de semnarea contractului.
De asemenea, președintele firmei Bozankaya, Murat Bozankaya, a declarat că societatea are o vechime de 30 de ani. În total, în cadrul societății lucrează 1.200 de persoane, dintre care 200 sunt ingineri.
„Bozankaya este o companie producătoare de vehicule comerciale electrice și cu consum redus de energie. După semnarea contractului, vom începe un program intens, astfel încât să putem livra tramvaiele la timp. Vom produce vehiculul cel mai confortabil, suntem foarte bucuroși că produsele noastre vor face parte din viața municipiului Timișoara. Societatea are un istoric de 30 de ani de activitate. Avem aproximativ 1.200 de angajați, dintre care 200 de ingineri, atât în Germania, cât și în Turcia. Vehiculele livrate sunt de ultimă generație, cu tehnologie modernă”, a detaliat președintele firmei Bozankaya.
Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, tramvaiele de mare capacitate care vor ajunge peste un an și jumătate în oraș au o serie de facilități moderne. Printre acestea se numără: instalații de aer condiționat, încălzire ambientală prin convecție, încălzire în scaune prin conducție termică, sistem suplimentar de alimentare care permite o autonomie de minimum 20 km în cazul unor incidente în circulație, sisteme de informare a călătorilor în interior și exterior, sisteme audio-video pentru publicitate, sisteme de supraveghere video pentru siguranța călătorilor, sisteme de monitorizare în trafic și de e-ticketing compatibile cu restul flotei de vehicule a STPT și dotări specifice pentru a se răspunde nevoilor speciale ale persoanelor cu dizabilități.
Noile tramvaie vor avea o capacitate de 200 de locuri.