Transportul cu vaporașele pe Bega, un succes, susține STPT. Câți călători s-au...

Transportul cu vaporașele pe Bega, un succes, susține STPT. Câți călători s-au plimbat cu cele șapte ambarcațiuni

0
DISTRIBUIȚI

Transportul în comun cu vaporașele pe Bega are mare succes la publicul călător. Cel puțin asta susține Societatea de Transport Public Timișoara, care a făcut publice mai multe date referitoare la transportul public și de agrement pe canal, care a fost inaugurat anul trecut.

Astfel, reprezentanții societății informează că, la finalul acestei luni, cele șapte ambarcațiuni achiziționate de Primăria Timișoara ajung la un total de 200.000 de călători.


În plus, gradul general de încărcare al vaporașelor este de 85%, iar totalul întârzierilor acumulate în cele 2.594 de curse efectuate în regim de transport public local este de doar două minute.

STPT și Primăria Timișoara au inaugurat transportul pe Bega în regim de agrement în urmă cu un an, în 3 august, chiar de ziua orașului nostru. În luna octombrie, a fost inaugurat și transprtul public local cu vaporașele, în capitala Banatului.

„Timișorenii și turiștii Timișoarei au ales vaporașele ca mijoace de trasnsport în comun sau de agrement și în 2019 în număr la fel de mare. Aproape 50.000 de călători au ales transportul de promenadă pe Bega, începând cu luna martie până în prezent, situația fiind aceeași și-n privința călătorilor care au călătorit în regim de transport public, luna aceasta ajungând la un total de 113.490 de călători. Astfel, dacă adăugăm cei 86.661 de călători de anul trecut, la finalul acestei luni ne lăudăm cu puțin peste 200.000 de călători, din august 2018 până în prezent. Mai exact, 200.151 de călători”, a informat STPT.

Transportul public pe Bega se efectuează de luni până vineri, în fiecare săptămână, cu trei nave, o călătorie costând 1 leu, în timp ce transportul de agrement se face la fiecare final de săptămână, cu câte două nave.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.