Un bărbat și-a pierdut viața noaptea trecută, pe DN6, în apropiere de localitatea timișeană Găvojdia, aproape de limita județelor Timiș și Caraș-Severin.
Autoturismul în care se afla s-a izbit puternic de un camion condus de un bărbat care consumase băuturi alcoolice.
Conform lugojinfo.ro, șoferul camionului nu s-a asigurat atunci când a virat stânga pentru a intra pe un drum ce duce spre balastieră, moment în care s-a produs coliziunea. Polițiștii sosiți la fața locului au descoperit că bărbatul care a provocat accidentul avea o alcoolemie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus apoi la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru conducerea unui autoturism pe drumuri publice în stare de ebrietate.
Sursa foto: lugojinfo.ro