Accident grav chiar în fața Monumentului Eroilor de la Păuliș, a fost...

Accident grav chiar în fața Monumentului Eroilor de la Păuliș, a fost solicitat elicopterul SMURD. Cum s-a petrecut accidentul FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Un grav accident s-a petrecut astăzi pe DN 7, șoseaua care leagă Aradul de Deva, în zona localității Păuliș din județul Arad.

Două autoturisme în care se aflau patru persoane s-au ciocnit, iar trei victime au rămas încarcerate. La fața locului s-a deplasat Detașamentul Arad al ISU cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu 12 subofițeri.

Cele trei victime au fost descarcerate, două dintre ele au fost predate echipajelor medicale SMURD și SAJ, care le vor transporta la UPU, în timp ce a treia victimă a fost predată elicopterului SMURD, care o va transporta la Spitalul Județean din Timișoara. A patra victimă este un copil în vârstă de 13 ani care a fost transportat la UPU Arad de către SMURD Vladimirescu.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE „Azi, în jurul orei 12.30, o femeie de 40 ani, din Jud.


Giurgiu, a condus un autoturism pe DN 7, în afara localității Păuliș, pe sensul de mers Arad – Deva, iar la km 524, intentionând să depășească a patruns pe sensul opus, izbindu-se de roata stanga față a unui autocamion în cuplu cu semiremorcă, condus de un bărbat de 36 de ani, din Brașov, apoi a ricoșat într-un autoturism condus de un cetățean maghiar. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducatoarei auto, ușoară a unui minor de 14 ani, și tot ușoară a doi cetățeni maghiari (o femeie și un bărbat) din cel de-al doilea autoturism implicat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Arad.

Sursa foto: Facebook / Info Trafic jud. Arad, ISU Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.