Ministerul de Externe informează românii care călătoresc în Muntenegru că este avertizare de temperaturi extreme pentru perioada 10 – 14 august, fiind posibilitatea ca incendii de vegetație să izbucnească. MAE atrage atenția tuturor cetățenilor să evite activitățile care ar putea produce incendii.
„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că Institutul muntenegrean de Hidromoteorologie și Seismologie a emis o avertizare de temperaturi extreme pentru perioada 10 – 14 august 2019. De asemenea, este posibil ca, pe fondul temperaturilor ridicate, să izbucnească incendii de vegetație și se atrage atenția tuturor cetățenilor de a evita activitățile în urma cărora s-ar putea produce incendii (utilizarea grătarelor în pădure sau în apropierea vegetației uscate, aruncarea țigărilor aprinse sau a sticlelor etc.) și de a respecta semnele de „Acces interzis” pe durata perioadei cu risc maxim de producere a incendiilor. În cazul în care cetățenii români sunt afectaţi de o astfel de situaţie, aceștia sunt rugați să o semnaleze și să respecte instrucțiunile autorităților muntenegrene care acționează la fața locului, Pompieri și Poliție.
Numere utile de telefon: +382122 (Poliție), +382123 (Pompieri), +382124 (Ambulanță), precum și numărul unic de urgență «112»”, arată un comunicat al MAE, remis sâmbătă MEDIAFAX.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Podgorița: +38220618041, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Muntenegru: +38269871760.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.podgorica.mae.ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.