Două restaurante din Timiș, închise din cauza mizeriei. Ce nereguli au mai...

Două restaurante din Timiș, închise din cauza mizeriei. Ce nereguli au mai descoperit inspectorii de la Protecția Consumatorilor FOTO și VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-492322420">

Două restaurante din orașul Lugoj au fost închise de către inspectorii Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Timiș, după ce a fost descoperite produse expirate și mizerie. Inspectorii din cadrul instituției au decis și să le acorde două amenzi în valoare totală de 30.000 de lei administratorilor restaurantelor, după ce au găsit o serie de nereguli.

„Este vorba de două unități de alimentație publică din Lugoj, ambele aflate în locații de top din zonă. În ambele situații s-a aplicat măsura de oprire a activității până la remedierea deficiențelor. Au fost găsite foarte multe produse neconforme, foarte multe expirate, depozitate necorespunzător, a fost modificată starea termică. Au ajuns să congeleze sarmalele de la Crăciun, am găsit compoziție de la sarmale congelată. Era foarte multă carne fără elemente de identificare: de unde este, de când este. Am găsit mâncare ținută în condiții improprii, un frigider plin cu apă pe jos, ciorbă ținută pe jos, iar condițiile igienico-sanitare sunt total improprii. Una cele mai importante probleme identificată a fost aceea că nu se dezinfectează ouăle în cele două unități. Amenzile totale se ridică la 30.000 lei”, ne-a declarat Sorin Susanu, șeful Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Timiș.

De asemenea, Susanu a precizat că peste 100 de kilograme de produse neconforme au fost retrase de la comercializare, printre care ouă, carne și prăjituri. În aceste zile, inspectorii din cadrul instituției vor continua controalele la restaurantele din orașul Lugoj.

Publicată de Sorin Claudiu Susanu pe Sâmbătă, 3 august 2019

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.