Murim de inimă. În România afecțiunile cardiace provoacă mai multe decese decât...

Murim de inimă. În România afecțiunile cardiace provoacă mai multe decese decât cancerul

0
DISTRIBUIȚI

Două proiecte europene sunt implementate în județul Timiș cu scopul tratării mai eficiente a bolilor de inimă.

Ce nu poate statul român să facă, reușesc medicii din spitale. Specialiștii de la Spitalul Municipal Timișoara, precum și cei de la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde nu au mai așteptat după finanțarea de la Guvern și au reușit să obțină bani europeni pentru implementarea a două proiecte deosebit de importante pentru sănătatea inimilor locuitorilor din județul Timiș, și nu numai.

Valoarea celor două proiecte se ridică la aproape cinci milioane de euro, iar în cadrul lor se vor moderniza săli de operație, se vor cumpăra echipamente medicale moderne, medicii vor fi specializați și se vor face pași uriași cu scopul realizării de operații pe inimă la copii sau înființarea unui nou compartiment.

Copii salvați la Timișoara

Primul dintre proiecte, „Îmbunătățirea standardelor de sănătate în prevenirea, identificarea și tratamentul bolilor cardiovasculare și ginecologice în zona transfrontalieră”, a fost câștigat de către Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara. Unitatea medicală este lider de proiect, iar parteneri sunt Spitalul Județean Oradea și Universitatea din Debrecen. Valoarea proiectului este de trei milioane de euro, din care finanțarea europeană reprezintă 2,5 milioane de euro. Proiectul se va finaliza în mai 2021, principalul obiectiv fiind inițierea demersurilor cu scopul realizării de operații pe inimă la copii.

„Pentru Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, acest proiect are ca obiectiv dotarea a două săli de operații (blocului operator) cu aparatură medicală în vederea extinderii capacității actuale de asistență medicală necesară pentru populația adultă, precum și demarării programului de chirurgie cardiacă pediatrică. Cele două săli de operație pe care dorim să le dotăm din acest proiect sunt construite și finisate, fără a avea însă echipamentele medicale necesare pentru funcționare. Dotarea lor cu echipamente medicale moderne ar permite creșterea cu 30% a numărului de operații de chirurgie pediatrică la populația adultă (aproximativ 250 de operații cardiace suplimentare pe an), precum și tratarea patologiei nou-născutului, copilului mic și adultului tânăr atins de boli cardiace congenitale”, a informat Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara.

Beneficiari ai acestui proiect transfrontalier implementat de spitalul timișorean sunt locuitorii din cele șase județe care suferă de boli cardiovasculare și apelează la serviciile oferite de medicii din cadrul institului. De asemenea, în cadrul acestui proiect, vor fi organizate acțiuni de informare pentru prevenirea și diagnosticarea bolilor cu frecvență înaltă, precum și acțiuni de îmbunătățire a accesului grupurilor defavorizate la infrastructura de sănătate.

Aparate moderne pentru Spitalul Municipal

Un proiect la fel de important ca și cel al Institutului de Boli Cardiovasculare a fost câștigat și de Spitalul Municipal Timișoara, tot cu scopul reducerii mortalității din cauza afecțiunilor cardiace, care fac ravagii în România. Este vorba de proiectul „Cooperare transfrontalieră pentru prevenția și tratamentul complex al bolilor cardiovasculare și periferice pentru județele Timiș și Bekes”, care este finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională cu 2,3 milioane de euro. Spitalul Municipal Timișoara este lider de proiect, iar partener – Spitalul Central Județean Bekes.

Potrivit reprezentanților Spitalului Municipal Timișoara, trei departamente din cadrul unității medicale vor fi modernizate și dotate cu echipamente de ultimă generație până la sfârșitul anului viitor. Astfel, Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală va fi dotat cu un angiograf în valoare de aproximativ 900.000 de euro, un ecograf și un software cardiac pentru RMN, Secția de Medicină Internă va primi două ecografe și patru monitoare de presiune sanguină și patru monitoare EKG cu două soft-uri, iar Secția de Anestezie și Terapie Intensivă – șapte paturi medicale, în valoare de peste 100.000 de euro, patru electrocardiografe și două defibrilatoare portabile.

„Este un proiect foarte important atât pentru România, cât și pentru Ungaria.


În cadrul apelului în care am depus două proiecte, au fost finanțate doar trei proiecte pe această axă. Noi am ocupat locul unu și locul trei, iar Institutul Inimii a fost pe locul doi. Deci toate fondurile europene au venit în județul Timiș. iar acest proiect este pe locul întâi, a avut 93 de puncte. Noi ne dorim să diversificăm activitatea și să înființăm un Laborator de Cardiologie Intervențională în cadrul spitalului municipal”, a explicat medicul Olimpia Oprea, directorul Spitalului Municipal Timișoara.

De asemenea, în cadrul proiectului, 2.500 de persoane vor fi informate cu privire la prevenirea și diagnosticul bolilor cardiovasculare și vasculare periferice în județul Timiș, iar 1.500 de persoane vor beneficia de screening asigurat de către Spitalul Municipal Timișoara. De asemenea, 20 de medici din cadrul unității medicale timișorene și 20 din Ungaria vor participa la workshop-uri comune pentru a-și îmbunătăți abilitățile în domeniul diagnosticului și tratamentului acestor boli.

Bolile inimii, în topul celor care ne ucid

Melania Arion, șef Departament de Sănătate Publică în cadrul Direcției de Sănătate Publică Timiș, trage un semnal de alarmă cu privire la bolile inimii, care reușesc să ucidă cei mai mulți români. „Datele statistice ne arată o morbiditate mare a bolilor cardiovasculare și, din păcate, din totalul cazurilor de deces din județul Timiș, ponderea deceselor din cauza bolilor cardiovasculare depășește 50%”, a precizat Melania Arion.

Statisticile sunt la fel de îngrijorătoare și la nivel național în ceea ce privește bolile cardiovasculare. De altfel, România se află pe primele locuri în Europa în ceea ce privește decesele din cauza acestor afecțiuni.

„Acest proiect derulat de Spitalul Municipal Timișoara este de o importanță capitală pentru întreaga sănătate a județului Timiș. Serviciul de cardiologie intervențională este unul costisitor, dar esențial pentru reducerea mortalității cardiovasculare. Din păcate, România se află în zona cu cea mai mare mortalitate cardiovasculară, este mai mare decât patologia canceroasă, fiind vorba de peste nouă decese la mia de locuitori prin patologie acută cardiacă. Decesele de cauză ischemică la suta de mii de locuitori poziționează România, de asemenea, printre țările cu cea mai mare mortalitate. Această mortalitate este legată puternic de cheltuielile pe sănătate foarte reduse. Țările cu cheltuială mare au cea mai scăzută mortalitate, țările cu cheltuială mică, așa cum este România, au cele mai mari rate de mortalitate”, a explicat Ruxandra Christodorescu, medic cardiolog în cadrul Spitalului Municipal Timișoara.

Statisticile arată că bolile cardiovasculare sunt mai întâlnite în cazul bărbaților, celor care fumează, au diabet sau sunt hipertensivi.

„Cauza acestei mortalități cardiovasculare o reprezintă factorii de risc cardiovasculari încă foarte importanți la noi în țară. Peste jumătate dintre pacienții coronarieri sunt hipertensivi, aproape jumătate fumează, au diabet și boală cardiacă în antecedent. Din păcate, ne referim la o populație tânără, în principal bărbați. Ponderea bărbaților este semnificativ mai mare decât la femei, vorbim de bărbați relativ tineri, cu o medie de 60 de ani, care prezintă această patologie acută cardiovasculară. Și la femei situația este gravă, femeile sunt un pic mai în vârstă, 67 de ani, dar totuși vorbim de pacienți tineri”, a detaliat medicul cardiolog timișorean,

Ruxandra Christodorescu are și o explicație pentru această situație: infrastructura în acest domeniu medical nu este suficient de dezvoltată în România. Asta în condițiile în care sunt prea puțini cardiologi, doar patru la un milion de oameni.

„Institutul de Boli Cardiovasculare, prin Departamentul de Angiografie, deservește o zonă foarte mare din partea aceasta de vest. Practic, din numărul total de proceduri, o treime sunt pentru județul Timiș, restul sunt pentru cele cinci județe limitrofe, ceea ce este un areal uriaș și o suprasolicitare pentru acest institut. Acest lucru dovedește importanța deschiderii a încă unui laborator de angiografie pentru creșterea supraviețuirii pacienților cu patologie acută, respectiv cu morbiditate cardiovasculară”, a detaliat medicul cardiolog.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.