Când își anunță PSD Timiș candidatul la Primăria Timișoara

Când își anunță PSD Timiș candidatul la Primăria Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

După USR, și PSD intenționează să anunțe cine va fi persoana care va intra în lupta cu Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara. Călin Dobra, șeful PSD Timiș, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că numele candidatului din partea partidului pentru alegerile locale de anul viitor va fi făcut public în toamna acestui an.

„În mod sigur la nivelul Primăriei Timișoara nu vom mai face ca în ultimele mandate, să lansăm candidatul cu o săptămână înainte de campanie sau cu o lună. Eu vă asigur că în toamna acestui an vom lansa oficial candidatul la Primăria Municipiului Timișoara. În primul rând, condiția numărul unu pentru un candidat este aceea de a-și dori să candideze.


În momentul în care vom lansa în cadrul organizației și în plan public candidaturile la Primăria Timișoara, vom vedea foarte clar care dintre colegii noștri își asumă această candidatură, pentru că trebuie să recunoaștem că nu este o candidatură ușoară, este o asumare. În momentul în care vom vedea care colegi își asumă această candidatură, vom ști exact ce pași vom face mai departe”, a afirmat Călin Dobra.

Șeful CJ Timiș a mai precizat că, până în acest moment, doar medicul Marius Craina, directorul Spitalului Județean Timișoara, și-a manifestat dorința de a candida pentru Primăria Timișoara.

„Domnul Craina și-a manifestat foarte clar dorința de candidatură, dar s-ar putea să mai existe și alți doritori. Până la urmă, organizația PSD Timișoara are oameni valoroși care ar putea să candideze. La momentul ăsta, Marius Craina este unul dintre ei și care ar putea să fie și un posibil câștigător, din punctul meu de vedere. Domnul Craina a fost votat de Biroul Politic al PSD Timișoara, dar procedurile sunt cu totul mult mai ample”, a detaliat Călin Dobra.

De asemenea, Călin Dobra a precizat că deocamdată nu a fost stabilit nici candidatul PSD pentru Consiliul Județean Timiș.

„Avem timpul necesar. Cred că la momentul ăsta sunt importante două aspecte: concentrarea maximă pe alegerile prezidențiale și echipa de la nivelul consiliul județean, sub coordonarea mea, să implementăm cât mai multe proiecte pe care le-am demarat la nivelul consiliului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.