Timişoara Saracens şi-a surclasat oaspetele de la malul mării. Retrageri, dar şi...

Timişoara Saracens şi-a surclasat oaspetele de la malul mării. Retrageri, dar şi noi întăriri din emisfera sudică pentru bănăţeni

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Timişoara Saracens / Facebook

Continuă parcursul perfect din Cupa României pentru Timişoara Saracens. Bănăţenii au învins-o clar acasă pe Tomitanii Constanţa, deşi au dat şanse unor jucători mai noi, scor 75-6. Clubul bănăţean a marcat retragerile lui Samuel Mariş şi Mădălin Lemnaru, în schimb sub comanda lui Sosene Anesi a mai sosit un tongan, Paea Fonoifua, şi un argentinian, German Aranda.

A fost ploaie de eseuri pe canicula de pe „Dan Păltinişanu”, rămas deocamdată stadionul „sarazinilor” pentru jocurile de acasă. Şase dintre reuşitele care fac deliciul rugby-ului au fost realizate în prima parte şi au purtat semnăturile lui: Vlăduț Zaharia, Luke Samoa (două), Valentin Popârlan, Marius Simionescu și Bidzina Samkharadze. Toate au fost transformate de Luke Samoa, în timp ce oaspeţii au punctat dintr-o penalitate.

Partea a doua s-a reluat astfel de la scorul de 42-3 pentru amfitrioni, care şi-au continuat reprezentaţia în faţa tribunelor golaşe cu realizări din partea lui: George Tătăruș, Vasile Rus, Vlăduț Zaharia, Marius Simionescu și Paul Perici, ultimul, un tânăr debutant în echipa de pe Bega.


Trei dintre eseurile părţii secunde au fost transformate de acelaşi Samoa, în timp ce unul a fost concretizat de un alt tânăr, Jipa.

Pentru Timişoara Saracens urmează un nou meci uşor, sâmbătă, 31 august, de la ora 10.30, pe aceeaşi arenă vine „U” Cluj, de această dată însă partida contează pentru prima rundă a SuperLigii 2019-20. Cupa, în cadrul căreia „leii” sunt lideri ai grupei A, se va relua cu returul acestei faze tocmai la finele lui noiembrie.

Timişoara Saracens: Taupaki, Căpăţînă (cpt.), Halalilo, Popârlan, I. Mureşan, Morrison, Tărăruş, Lazăr, Samkharadze, Jipa, Simionescu, Umaga, Manumua, Zaharia, Samoa. Au mai intrat: Sabău, Paea Fonoifua, German Aranda, V. Rus, Rădoi, Perici, Rupanu, Hinckley.

Cine sunt cei doi „sudici”

Timişoara Saracens a anunţat azi-noapte sosirea ultimilor „recruţi”. Paea Fonoifua are 26 de ani, e tongan şi e pilier. 1,90 m şi 126 kg ale sale vin în sprijinul trupei lui Sosene Anesi după ce noul jucător din zona Oceania a mai jucat la UWA Rugby Club (Australia) şi în ţara natală la Kolofoou Rugby Club. De asemenea Peaa a avut apariţii la selecţionata Tonga A în sezonul trecut.

German Aranda, cealaltă noutate în lotul folosit dimineaţa, e un argentinian în vârstă de 31 de ani. Pilier de asemenea, acesta are 1,80 m şi 118 kg. Cariera sa internaţională se leagă însă de statul Paraguay. Format la En Chaco Rugby Club Argentina, a mai jucat la Sixty Rugby Club, Argentina; Sant Cugat Rugby Club, Spania; şi CDUP Rugby, Portugalia

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.