Trafic intens la Vama Nădlac, timp de așteptare crescut. Peste 73.000 de...

Trafic intens la Vama Nădlac, timp de așteptare crescut. Peste 73.000 de mașini au trecut frontiera de stat în ultimele 24 de ore

0
DISTRIBUIȚI

Șoferii au de așteptat, sâmbătă, mai mult de oră la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 2, din județul Arad. Potrivit polițiștilor de frontieră, în ultimele 24 de ore peste 350.000 de persoane și 73.000 de mașini au ieșit sau au intrat în țară.

Cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei este sâmbătă cel de la Nădlac 2, pe autostradă, unde timpii de așteptare depășesc o oră.


Între o jumătate de oră și o oră se așteaptă și la vămile Nădlac, Carei, Calafat, Giurgiu, Negru Vodă și Siret.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în ultimele 24 de ore au intrat sau ieșit din țară peste 350.000 de persoane, dintre care 162.000 pe sensul de intrare şi aproape 190.000 pe cel de ieşire, şi peste 73.000 mijloace de transport, dintre care aproximativ 39.000 pe sensul de intrare și peste 44.400 pe sensul de ieșire.

Aceeași sursă arată că în ultimele 24 de ore au fost descoperite 14 infracţiuni şi 22 de contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi de străini, și nu s-a permis intrarea în ţară a 21 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile legale, în timp ce alți 20 de cetăţeni români nu au putut să părăsească țara, din diferite motive legale.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.