ACS Poli a apelat la serviciile lui Silviu Bălace pentru a se...

ACS Poli a apelat la serviciile lui Silviu Bălace pentru a se redresa în C. Nu e exclusă o colaborare cu clubul creat de „Nedved”

0
DISTRIBUIȚI
Silviu Bălace, alături de copiii de la Galaxy

ACS Poli a început Liga a III-a cu o remiză şi un eşec, dar şi cu instabilitate la nivelul băncii tehnice. Soluţia găsită de clubul aflat în insolvenţă e Silviu Bălace, numit oficial de azi antrenor principal, acesta nu are o misiune uşoară. La fel ca Guşatu la ASU Poli, se speră că fosta glorie alb-violetă să aducă un plus la capitolul determinare şi ambiţie.

Bălace (40 de ani) a jucat atât la vechea Poli (2003-06), cât şi la ACS Poli în perioada 2013-15. Fostul jucător de bandă stânga nu s-a despărţit atunci cum şi-ar fi dorit de club, care revenise în primul eşalon, dar a acceptat să o preia ca antrenor în Liga a III-a. Va fi practic prima misiune ca antrenor la seniori pentru „Nedved din Banat”.

„Am dorit să aducem un suflu nou la club şi am încredere că Bălace este alegerea potrivită. Cunoaşte spiritul lui Poli, este foarte implicat în fotbalul local şi are experienţă în a lucra cu jucători tineri şi cu juniori. Îi mulţumim că şi-a asumat responsabilitatea acestui post şi îi urăm mult succes!”, a spus Petre Muşat, administratorul special al lui ACS Poli, pentru pagina oficială a clubului.

Silviu Bălace şi-a exprimat pentru aceeaşi sursă gândurile la preluarea echipei, una foarte tânără şi pentru nivelul Ligii 3.


„Acum este o perioadă şi mai grea, sunt aici într-o nouă postură, ca antrenor, acesta fiind primul pas la un nivel mai înalt pentru mine. Îmi doresc să readuc spiritul băieţilor, pentru că am văzut că sunt puţin dezamăgiţi, şi-au pierdut încrederea în ei, şi vreau să le readuc entuziamsul pentru fotbal, pentru că sunt tineri. Din păcate, timpul ne presează, deci numai prin tinereţea lor, prin abilitatea noastră de a-i capacita, putem obţine rezultatele de care avem nevoie. Prin tinereţe vor reuşi multe dacă ne ascultă, cu toate că nu va fi uşor. Îmi doresc să ajungem din nou într-un moment pozitiv, să rămân de această dată, şi să revină vremurile bune la Poli”, a declarat Bălace.

Colaborare cu Galaxy?!

Interesant e că în toamna trecută „Nedved” era în conflict deschis cu autorităţile locale, el acuza că acestea îi pun beţe în roate proiectului ACS Galaxy, care îşi desfăşoară activitatea pe fostul teren de rugby şi unde doreşte construirea unei baze moderne alături de partenerii săi. „S-a ajuns să se facă poze de peste gard de către Poliţia Locală. Ni s-a spus că nu avem plasă la tribună, ca să nu urce oamenii sau copiii, să nu fie riscul de a se accidenta, dar noi avem pancarte cu accesul interzis. Am acoperit o groapă, de unde a căzut un copac, putea să cadă peste oricine, ni s-a dat şi pentru asta o amendă. Sunt lucruri care îmi ridică semne mari de întrebare. Nu înţeleg de ce, nu fac pentru mine, nu fac un bloc…”, susţinea Bălace.

ACS Poli ar putea colabora chiar cu echipa fostului fotbalist, în condiţiile în care terenurile obişnuite de antrenament ale juniorilor, de lângă „Dan Păltinişanu”, au fost „eliberate de sarcini” pentru sala polivalentă… „Încercăm să facem şi lucrul acesta, să existe o colaborare între Galaxy şi Poli. Este o discuţie la nivelul conducerii celor două cluburi şi sper să rezolvăm asta în cel mai scurt timp”, a conchis Bălace.

Silviu Bălace îi va avea ca „secunzi” pe Răzvan Ionilă şi Petre Vlătănescu la ACS Poli, ultimul a fost şi „principal” în această vară. Ciobi Peter se va ocupa de partea organizatorică, preparator fizic va fi tot Victor Leahu şi Cristi Chivu maseur.

ACS Poli va juca sâmbătă (ora 17) la Pecica în Liga 3, cu nou promovata Progresul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.