Autoritățile s-au mobilizat pentru căutarea unui bărbat în vârstă de 55 de ani care a dispărut în apele lacului Secu, aflat la câțiva kilometri de Reșița, în județul Caraș-Severin.
„La data de 31 august a.c., în jurul orei 14.00, Andrei Daniel Iosif s-ar fi aflat pe malul Lacului Secu, împreună cu alţi doi prieteni, acesta intrând la scăldat în albia lacului, iar după ce s-ar fi depărtat aproximativ 10 metri, nu ar mai fi fost văzut ieşind din apă.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin împreună cu pompieri şi scafandri I.S.U efectuează acum verificări în vederea depistării bărbatului”, a transmis IPJ Caraș-Severin.
„Un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Reșița efectuează căutări pe suprafața lacului, cu o barcă cu motor, iar o echipă de scafandri dislocată în sprijin de la la ISU Mehedinți efectuează scufundări pentru căutarea persoanei posibil înecate”, a transmis ISU Caraș-Severin.