Chitaristul Vlad Cotruș este născut în 1993 și a ajuns în 2012 la Facultatea de Muzică din Timișoara, la specializarea contrabas, instrument pe care l-a studiat începând din 2009 la Liceul de Artă din Târgu Mureș, fiind cunoscut melomanilor datorită activității sale în formația Urma și alături de Amalia Gaiță. Tânărul artist a acordat PRESSALERT.ro un amplu interviu pe care îl puteți citi mai jos.
Reporter: De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai avut pe cineva în familie care ți-a insuflat această dragoste? Care sunt primele tale amintiri legate de muzică?
Vlad Cotruș: Muzica m-a atras de mic copil, nu trecea zi în care să nu ascult aproape orice prindeam. Nu am avut pe nimeni în familie care să aibă tangențe cu muzica, să cânte la un instrument…erau doar consumatori. Îmi amintesc când stăteam vara în vacanțe la bunici, și ascultam muzică, pe vinil sau casete, sau când stăteam o zi întreagă urmărind un post tv de muzică, așteptând să difuzeze “piesa aia” pe care îmi era pusă pata. Odată cu trecerea timpului, a devenit mult mai ușor accesul la muzică, descoperind astfel tot mai multe lucruri care mă fascinau. Am avut și eu un episod clasic de “air guitar” in camera mea, cât timp pe fundal mergea Linkin Park, la un volum cam măricel. De atunci, am început să ascult ceva mai atent muzica, instrumentele în parte, însă a mai durat câțiva ani până să mă apuc de chitară. Am ajuns intr-o zi să imi pun niște elastice pe un liniar, și le zdrăngăneam ca pe o chitară. După multe economii și cu puțin ajutor și din partea fratelui meu, am reușit să îmi cumpăr prima mea chitară… electrică!
– Când ai debutat pe scena muzicală în fața publicului?
– Dacă bine îmi amintesc, în 2011, cu chitara, în cadrul unui eveniment organizat de Liceul de Artă din Târgu Mureș, acesta fiind orașul unde am crescut și am studiat contrabasul, în ciuda faptului că eu începusem aproximativ cu doi ani înainte cu chitara, autodidact.
– De-a lungul anilor ai colaborat cu câteva trupe. Care au fost acestea si cum s-a născut colaborarea cu Urma?
– Am făcut parte din câteva proiecte mici de scurtă durată în Târgu Mureș, iar în Timișoara am avut câteva colaborări cu niște trupe de evenimente. Am cântat destul de mult și în biserică, însă prima colaborare mai artistică să zic așa, de pe plan local, a fost în 2015 cu Allexis Nature (Alexandra Șari).
Colaborarea cu Urma s-a născut la scurt timp după cea cu Amalia Gaiță. Mihai Moldoveanu, care este coleg cu mine în trupa Amaliei, activa și la Urma. S-a nimerit ca băieții să fie în căutare de chitarist, iar după ce Michi m-a propus, am ajuns să dau o mică audiție, astfel din 2016 am devenit membru Urma.
– Cum ai ajuns să colaborezi cu Amalia Gaiță?
– Cu Amalia am ajuns să colaborez datorită lui Adrian Șchiopu. Amalia dorea să își formeze o trupă, el m-a propus, m-am întâlnit cu Amalia, am discutat despre viziunea ei, și astfel s-a materializat colaborarea.
– Ești profesor la Fabrica de Arte. Cum ți se pare nivelul tinerilor care învață tainele muzicii în zilele noastre?
– Sunt foarte mulți tineri talentați, dar din păcate nu mulți își valorifică acest talent. Unii aleg să facă total altceva deși au foarte mult potențial. Tocmai de aceea mă bucur să fac parte din colectivul Fabricii de Arte, având astfel oportunitatea de a vedea și mă implica activ în procesul tinerilor de descoperire a acestor taine ale muzicii.
– Cum ți se pare scena rock timișoreană (și din vestul țării), la ora actuală? Ce ne lipsește și la ce capitol stăm bine?
– Este loc de mai bine. Zic asta în măsura în care în trecut, au fost mai multe trupe, cu foarte mult potențial care cu timpul au activat tot mai puțin, un bun exemplu fiind Burning Table care încă sunt preferații mei din scena rock timișoreană. În schimb sunt și câteva trupe care depun eforturi și vor să se țină în mișcare. Stăm bine zic eu la capitolul instrumentiști/artiști. Atât din generațiile vechi, cât și din cele noi pe care le urmaresc și observ cum cresc, și la propriu și la figurat.
Mai nou, ne cam lipsește “scena” la propriu, in sensul că nu prea mai există la fel de multe localuri pentru concerte.
– Dacă ar fi să faci o eventuală comparație între anii ’90 în rockul timișorean și anii actuali, cum ai caracteriza evoluția fenomenului? Se spune că mai demult Timișoara era „kilometrul zero” în muzica rock românească. Mai e valabilă această afirmație în zilele noastre?
– Având în vedere că m-am născut in 1993, cunosc rockul timișorean mai mult de pe casete și din poveștile rudelor.
La momentul respectiv, rockul timișorean a avut o cu totul altă greutate, mai ales în contextul revoluției. Într-adevar, Timișoara era kilometrul zero, însă cu riscul de a supăra poate pe cineva, părerea mea este că în ultima vreme ne-au cam luat-o alții înainte.
– Care au fost cele mai mari dezamagiri in cariera ta de pana acum?
– Din fericire nu am avut parte de dezamăgiri până acum, am avut norocul de a lucra cu oameni faini și sper să fie așa și mai departe.
– Cum vezi industria muzicală românească în 2019 comparativ cu ceea ce exista în trecut la noi și comparativ cu ceea ce se întâmplă „afară“?
– Pe principiul „fiecare pădure are uscăturile ei”, destul de saturată și chiar superficială uneori, însă nu pot să nu observ si lucruri bune, atât în underground cât și în mainstream. Trupe mai mici iau avânt, muncesc mult, mai există si artiști care cântă OK, au trupe bune și show-uri făinuțe. Totuși, nu suntem chiar la nivelul a ce se întâmplă „afară”.
– Care sunt secretele unui chitarist bun? Care-s diferențele între un chiatrist de jazz și unul de rock, de exemplu? Ce chitaristi de afară te-au influențat de-a lungul carierei?
– Un ton de chitară bun, feeling, vocabular muzical, teorie, cultură muzicală, punctualitatea, seriozitatea. Diferențele între un chitarist de jazz și unul de rock? Îmi amintește de un banc; “Un chitarist de jazz cântă trei mii de acorduri în față la trei oameni, pe când unul de rock cântă trei acorduri în față la trei mii de oameni. ” Este un pamflet desigur, personal am un deosebit respect față de muzicienii de jazz, au o tehnică foarte bună și cunostințe vaste. Nu este ușor de cântat. În ultimii ani am început să ascult mult mai mult jazz și chiar să studiez puțin și la chitară.
Câțiva chitariști care m-au influențat foarte mult au fost John Frusciante (ex Red Hot Chili Peppers), John Mayer, Jimi Hendrix, Stevie Ray Vaughan, Mateus Asato, Tamuz Dekel (Tatran).
– Care este poziția ta visavis de concertele cu intrare gratuită organizate de diverse autorități sau sponsori? Este un lucru bun dacă publicul are acces la artă fără niciun efort financiar?
– Sunt de părere că oamenii ajung să se obișnuiască cu intrările gratuite și în final arta ajunge să aibă de suferit, să fie devalorizată… nu mai apreciezi la fel. Sunt persoane cărora li se pare mult în 2019 să plătească chiar și 20-30 de lei pe un bilet la un concert. Nu sunt împotriva evenimentelor cu acces gratuit, însă e cu două tăișuri toată treaba.
– Care a fost cel mai interesant concert susținut de tine și de ce?
– Cu Urma în 2016 la Electric Castle. A fost și prima mea experiență cu un festival mare, și pe deasupra am cântat pe scena principală, care e de-a dreptul mare. A fost puțin intimidant, a și plouat puțin, chiar și pe noi care eram pe scenă, însă a fost o experiență de neuitat!
– Ai simtit vreodata nevoia sa te afirmi ca „solo artist“?
– Sincer, nu. A fi artist solo presupune o anumită expunere și dorință de deschidere pe care eu nu mi le doresc. Sunt fericit cu chitara în brațe, mai în lateralul scenei.
– Ce părere ai de numeroasele concursuri de descoperire de talente care există în zilele noastre (gen românii au talent, x factor). Pot fi o rampă de lansare pentru tinerii artiști din zilele noastre?
– Nu sunt mare fan, e showbiz. Singura emisiune de genul, mai relevantă, din punctul meu de vedere pe care am urmărit-o de câteva ori a fost Vocea României. Pentru unii a fost o bună rampă de lansare. Însă nu te face vreun mega star, cum mulți au greșita impresie.
– Ce părere ai de muzica rock românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac? Ce lipsește din scena autohtonă?
– E în creștere, într-o continuă dezvoltare dar stăm cam prost la business și infrastructură. Îmi plac The Mono Jacks, Days of Confusion, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, Vița de Vie, Luna Amară.
– În 2021 Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană. Cum vezi pregătirile pentru acest eveniment?
– Este un subiect delicat aș zice. Cred că se putea mai bine, sau aveam cel putin așteptări să se întâmple lucruri la un alt nivel să zicem. Poate mai este timp să ne redresăm.
– În zilele noastre sunt o mulțime de formații care cântă exclusiv cover-uri la evenimente private. E un lucru bun?
– Cânt și eu în câteva formații de cover-uri. Eu zic că pentru un muzician, e un lucru bun, te trece prin mai multe stiluri muzicale, uneori ai noi provocări melodice cât și sonore, poate chiar tehnice. Îți creezi un rodaj. Eu unul găsesc toata chestia asta ca fiind distractivă. Îmi place să cânt stiluri diferite. Pe de alta parte, eu ca artist nu mi-aș dori să activez doar într-o formatie de coveruri, deoarece consider că exprimarea muzicală originală și creativitatea îți sunt îngrădite.
– Unde te vezi peste cinci ani, care sunt planurile tale visavis de muzică pentru viitor?
– Fără dar și poate, făcând același lucru. Îmi doresc să fac asta cât de bine pot și cât mai mult, să cânt în cât mai multe locuri, să cunosc muzicieni, să fac muzică nouă alături de Urma, Amalia Gaiță și să activez mai departe în proiectele in care mai sunt implicat.
