Florin Acsinte a debutat în lumea muzicală în 1992 alături de formația Pyramid, „cea mai vestică trupă din România“, într-o vreme în care „scena“ autohtonă arăta cu totul altfel. Am realizat un interviu alături de artistul care actualmente evoluează alături de formația ApocalipS.
De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai avut pe cineva în familie care ți-a insuflat această dragoste? Care sunt primele tale amintiri legate de muzică?
Pasiunea mea pentru muzică… nu cred că e foarte greu de imaginat cum era copilăria anilor ‘90, fără internet sau prea multe jucării. Îmi petreceam timpul de cele mai multe ori ascultând muzică împreună cu „gașcă” de prieteni. Eram efeciv absorbiți de casetele pe care le ascultăm pe repeat și pentru noi asta era că o evadare din monotonia acelor vremuri. Cu toate că nimeni din familie nu a avut contact cu muzica, la 13 ani am primit prima chitară și de acolo încep să se contureze primele mele amintiri legate de muzică „la propriu”. Drept dovadă, la scurt timp „gașca de ascultători” ia hotărârea să înființeze chiar ei o trupă de metal, sub numele de Pyramid, fiind cea mai vestică trupa din România, din punct de vedere geografic. Fără o bază în ale muzicii, goana după casete se transformă în scurt timp în goana după materiale de studiu muzical.
Când ai debutat pe scenă muzicală în fața publicului?
La scurt timp după înființarea trupei am avut și primul nostru concert. Asta se întâmplă undeva prin ’93, când patru băieți de 14-15 ani urcau pe scenă cu trei piese proprii. Imaginați-vă o sala plină, în cadrul unei eveniment cultural, noi emoționați dar și mândri de noi pe scenă iar la jumatea primei piese se aude din sala: „bah, voi când începeți să cântați?” Cam cât de complexe erau piesele…
Cum ai ajuns să cânți într-o formație din Sânnicolau Mare, deși nu ești de acolo?
Mai precis în ApocalipS, eu fiind născut în Lugoj. Treaba e simplă: eu cu Flavius Buda ne știm de vreo 25 de ani, Pyramid și ApocalipS urcând de mai multe ori pe aceași scenă. În 2014, Flavius m-a contactat inițial pentru un concert, având nevoie de un basist. ApocalipS urmă să participe în cadrul Semifinalei Wacken din acel an, unde trupa a câștigat premiul de popularitate. La finalul concertului, tot el mi-a propus să continuăm colaborarea având în vedere că în acea perioada eu luasem o pauză de la activitatea muzicală. Cu această ocazie a avut loc și revenirea mea pe scenă după o pauză de 2-3 ani.
Cum se desfășurau concertele și repetițiile în anii 90 față de zilele noastre?
Cam totul mergea greu pe vremea aia. Nu ne ajută nici tehnologia prea mult și nici infrastructura. Fiind imediat după comunism, oamenii erau destul de reticenți cel puțîn pe partea de muzică rock. Festivalurile se rezumau cam la cele studențeșți și festivalul berii, respectiv al vinului, iar locații speciale pentru concerte erau și mai puține. Pentru repetiții era și mai greu pentru că nu ne permiteam scule performante sau o sală de repetiții proprie și de cele mai multe ori împărțeam cu alte trupe aceași sală.
Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în carieră ta?
Primele discuri erau casete… Cred că Metallica a fost primul disc pe care l-am avut, apoi a urmat Slayer, Megadeath, și cei dintâi pentru mine Sepultura. Au mai fost Biohazard, Obituary, Death, Korn, Rage Against the Machine și cred că aș putea să mai înșirui vreo câteva pagini bune. Max Cavalera m-a influențat cel mai mult și o face în continuare, de-aia îl tot urmăresc când vine prin zonă…
Cât timp acorzi repetițiilor? Ai vreun „ritual“ înainte de concert?Ce te faci în momentul în care ai prins o zi proastă și trebuie să o cânți?
Repetiile cu trupa se țin regulat în funcție de disponibiliatea fiecăruia dintre noi, deoarece toți avem un job.
Dar asta nu înseamnă că dacă am două ore libere seară, nu studiez singur acasă. Nu pot să spun că am un ritual anume înainte de un concert, dar prefer să am un timp în care să stau singur și să-mi adun gândurile. Indiderent cât de mare sau mic e concertul, emoțiile sunt aceleași pentru că încerc să tratez totul cu seriozitate, când urc pe scenă vreau fiu acolo cu totul, indiderent cum mi-a fost ziua până în momentul ăla.
Cum ți se pare scenă muzicală în general din Timișoara la ora actuală? Ce ne lipsește și la ce capitol stăm bine?
Scenă muzicală din Timișoara e destul de bogată și calitativă și asta nu doar în aria de metal. Avem trupe care ne reprezintă chiar și peste granițe la standarde înalte. Nu știu dacă în Timișoara publicul este o problema, dar cert e că nu mai sunt locațiii (cluburi) pentru concerte.
Ai simțit nevoia vreodată să te exprimi că „solo artist“, fără altă formație, să exprimi idei proprii? Cât de greu este să ajungi la un numitor comun cu ceilalți artișți dintr-o formație?
Nu-i târziu niciodată , dar nu m-am gândit la o exprimare „solo artist”, deoarece îmi place ideea de echipa. Problema cu „numitorul comun” cred că este o problema generală cu care se confruntă toate trupele. De aceea unele trupe „apun” mult mai repede. E clar că cel mai greu este să lucrezi cu oamenii, dar prefer să dezbatem o problema atât cât e nevoie și până ajunge toată lumea să fie de acord cu aceași soluție. În general sunt un om deschis, care acceptă destul de ușor o provocare sau o idee nouă. Fiecare om este diferit, dar important este să ne acceptăm, să încercăm să adunăm ideile bune și să le dezvoltăm într-un mod constructiv. Individualismul nu își are locul într-o trupa.
Cum vezi tu definiția muzicii „necomerciale“ în 2019 în România? Care sunt trupele care îți plac la ora actuală din țară și din străînătate?
Dacă prin necomercial înțelegi o trupa care câștigă puțîn dar care își păstrează identitatea, atunci prefer o trupă necomercială. Avem multe trupe bune în România, dar aș începe cu cele din Timișoara. Pot să îi amintesc pe prietenii de la Implant Pentru Refuz, Dor de duh, Melting Dice, The Case. Din țară avem Altar, The Untold Faith, Sur austru, Breathelast,Comă, Outstorm, iar de peste hotare aș aminti doar câteva trupe cu noi influențe: Opeth, Behemoth, Philm.
Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în carieră ta și de ce?
Cred că pot să spun aici de concertul susținut de ApocalipS la Embargo Fest. A fost prima ediție a unui festival de perspectiva, care se ține în locul unde am copilărit și de unde a pornit prima mea trupa.
Cu cine ți-ai dori să colaborezi pe viitor (dacă ai avea o lampă fermecată, care ți-ar îndeplini această dorință), pe plan internațional și național?
Hai să nu exagerăm, doar nu crezi că o să ajung să cant pe aceași scenă, împreună cu Max Cavalera. Pentru mine este important că las ceva în urmă. Pe plan național, probabil că se va concretiza în viitorul apropiat, dar se va anunță la momentul potrivit.
În zilele noastre sunt o mulțime de formațîi care cântă exclusiv cover-uri la evenimente private. E un lucru bun? Ce părere ai de numeroasele concerte organizate cu intrarea liberă? Ajută sau nu interprețîi?
Eu consider că este loc pentru orice gen muzical. Fiecare decide ce vrea să cânte și unde. Legat de concertele cu intrare liberă… cred că asta reflectă foarte bine situația actuală din Timișoara unde tot mai multe cluburi de nișă au fost sau vor fi închise.
În 2021 Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană. Cum vezi pregătirile pentru acest eveniment?
Nu știu cum stăm la capitolul asta, nu sunt foarte bine documentat, dar cum am amintit și mai devreme tot mai multe cluburi de nișă au fost sau vor fi închise. Dar cultură nu înseamnă doar muzică, iar pe de altă parte nici concertele gratuite nu aduc neapărat un plus de cultură. Dacă stăm să ne uităm la alte orașe din România, nu dăm nume, se pot organiza inclusiv festivaluri de mare anvergură, deci se poate.
Să fim noi oare pe un drum greșit? Sau cei care se ocupă nu au o foarte mare experiență în domeniu?
Situația nu este deloc roz, dar trebuie să sperăm și …să fim totuși optimișți!
Unde te vezi peste cinci ani, care sunt planurile tale visavis de muzică pentru viitor?
La întrebarea asta chiar nu știu ce să îți răspund și nu cred că cineva poate să spună nici măcar cu aproximație, deoarece viață îi complexă, poate mai ușor ar fi să-ți spun unde îmi doresc să mă văd peste cinci ani. Planuri sunt, important este să fie și puse în aplicare și să reușesc să las ceva în urmă, care să conteze și să-mi aduc aportul pe scenă muzicală din Timișoara și nu numai.
