Noul operator de salubrizare stradală, firma Brantner, a cumpărat 54 de coșuri de gunoi care urmează fie montate în zona centrală a Timișoarei, în baza contractului încheiat cu municipalitatea. Potrivit declarațiilor făcute de primarul Robu, valoarea contractului se ridică la 134.084 de lei, fără TVA, ceea ce înseamnă aproape 3.000 de lei bucata, coșurile fiind cumpărate din Anglia.
Pe de altă parte, Alexandru Iovescu, consilier județean PSD, susține că aceste coșuri de gunoi stradal ar fi putut fi cumpărate chiar de la o firmă din Timișoara, iar în acest mod primăria ar fi susținut producătorii locali.
„Primăria Timișoara a cumpărat coșuri de gunoi la un preț foarte mare, spunem noi, de 600 de euro, și nu de la producătorii noștri locali, ci tocmai din Anglia.
Am făcut o căutare să văd dacă avem niște firme producătoare de astfel de produse în Timișoara, în periurbanul municipiului Timișoara sau să zicem chiar în regiune. Și să știți că avem, nu are rost să le enumăm acum, dar să știți că sunt. Sunt producători de astfel de produse în Timișoara pe care i-am identificat eu că pot să producă astfel de produse, cred că la orice dimensiune dorește clientul. Administrația locală ar trebui să aibă o responsabilitate socială de a sprijini economia locală și producătorii locali din zonă, pentru că sprijinind astfel de producători, ajuți firma, dar și angajații, familiile oamenilor care lucrează acolo. Orice administrație publică locală ar trebui să dea dovadă de astfel de responsabilitate socială, iar în primul rând să caute produsele pe care dorește să le achiziționeze în comunitatea sa, în regiunea și ulterior să se adreseze către alte entități. Nu am analizat prețul, dar ideea este că sunt astfel de producători care pot să facă astfel de produse în Timișoara și în jurul Timișoarei”, a explicat consilierul local PSD în cadrul unei conferințe de presă.
nu sunt scumpe…un cos de gunoi de acel tip costa in jur de 2500 lei cu toate accesoriile sale (1900 lei fara). plus tranaportul mi se pare un pret acceptabil…