Cursa Ryanair de la București la Timișoara, întârziere de ore din cauza...

Cursa Ryanair de la București la Timișoara, întârziere de ore din cauza unei defecțiuni tehnice

0
DISTRIBUIȚI

Pasagerii care trebuiau să plece de la București spre Timișoara cu un avion al companiei aerien Ryanair, la ora 12,40, au fost coborâți din avion și au de așteptat câteva ore până vor ajunge la destinație.

”Totul a fost în regulă până am ajuns în avion.


Am plecat să decolăm, dar ne-am întors pentru că ni s-a spus că s-a aprins un senzor care indică probleme la frânare. Ni s-a spus că totul durează cinci minute, dar după o oră ne-au debarcat și ne-am întors la terminal. Au fost date jos și bagajele. Ni s-a transmis că durează minim două ore. Nu știm dacă plecăm cu acest avion sau cu altul”, ne-a declarat un pasager din Timișoara.

Printre cei care așteaptă să ajungă în orașul de pe malurile Begăi se numără actrița Maia Morgenstern și președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.