Deputatul de Timiș Cucșa a anunțat plecarea din grupul parlamentar ALDE alături...

Deputatul de Timiș Cucșa a anunțat plecarea din grupul parlamentar ALDE alături de alți patru colegi

0
DISTRIBUIȚI

Marian Cucșa a declarat, astăzi,  pentru MEDIAFAX, că atât el, cât și deputații care au acceptat funcții în Guvern au depus solicitări la Biroul permanent de a demisiona din grupul ALDE, drept urmare grupul ALDE la Camera Deputaților nu mai poate funcționa.

Marian Cucșa a declarat că și-a depus demisia din grupul ALDE din Camera Deputaților la Biroul permanent al forului legislativ.

De asemenea, acesta a spus, pentru MEDIAFAX, că Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu, Ion Cupă și Mihai Niţă și-au depus demisiile din grupul ALDE.


Astfel, grupul nu mai există deoarece doar nouă din cei 14 rămași au fost aleși pe listele ALDE.

Astfel, potrivit lui Cucșa, din cei 14 membri afiliați grupului de deputați ALDE mai rămân doar nouă care au fost aleși pe listele partidului la parlamentarele din 2016.

Potrivit articolului 12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, drupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor. Ele se pot constitui din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid politic, ale aceleiaşi formaţiuni politice, alianţe politice sau alianţe electorale.

Ca urmare, grupul parlamentar al deputaților ALDE ar urma să înceteze să mai existe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.