Ministrul Transporturilor: Vreau ca expertiza privind crăpăturile pe Lotul 3 al autostrăzii...

Ministrul Transporturilor: Vreau ca expertiza privind crăpăturile pe Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva să vină în două săptămâni

0
DISTRIBUIȚI

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a declarat că a cerut conducerii CNAIR ca expertiza privind crăpăturile la Lotul 3 al austostrăzii Lugoj – Deva să vină cel târziu în două săptămâni pentru a analiza când va putea fi dată în exploatare autostrada.

„Vedem ce ne va reliefa această expertiză. Eu le-am spus celor de la CNAIR că vreau această expertiză să vină cel târziu în două săptămâni, pentru că expertiza va fi făcută punctual, la acea crăpătură care a apărut. Au fost două puncte la această autostradă: km 56 și km 76. Există metode de remediere. Vom face un zid de sprijin, un sistem de drenare al rampelor”, a declarat, miercuri, Răzvan Cuc, după audierea sa din Comisia Transporturilor din Camera Deputaților.

CNAIR va apela, cel mai probabil, la o terță firmă pentru a efectua reparațiile la Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva, după ce va fi efectuată o expertiză a problemelor care au apărut încă înainte de recepție, a declarat pentru Mediafax Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt la CNAIR.

CNAIR a executat la finele săptămânii trecute garanția constructorului lotului 3 al autostrăzii, înainte de pronunțarea deciziei tribunalului prin care se suspenda executarea, spune Șerbănescu.

Porțiuni din autostradă s-au deteriorat în ultimele zile, în asfalt apărând fisuri.

Recent, ministrul Transporturilor Răzvan Cucu a anunțat că lotul 3 al autostrăzii Deva-Lugoj, în lungime de 21,1 kilometri, va fi deschis circulației la sfârșitul lunii septembrie.

La finele lunii august ministrul Cuc a decis rezilierea contractului cu constructorul spaniol, după identificarea a 60 de neconformităţi, printre care cedări de terasament sau fisuri longitudinale şi transversale.


Compania de Autostrăzi a emis o factură de penalităţi pentru neremedierea unor conformităţi în timpii în care trebuiau să remedieze şi pentru întârzierile din contract, în valoare de 73 de milioane de lei, iar valoarea garanţiei de bună execuţie a contractului este de 58 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.