Piața de capital din România este promovată la statutul de Piață Emergentă

Piața de capital din România este promovată la statutul de Piață Emergentă

0
DISTRIBUIȚI

Furnizorul global de indici FTSE Russell a promovat România la statutul de Piață Emergentă de la cel de Piață de Frontieră, potrivit anunțului din data de 26 septembrie, reclasificarea urmând să intre în vigoare din septembrie 2020, anunță Bursa de Valori.

Decizia a fost luată după ce România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare.

„Suntem martorii unui moment istoric: este recunoașterea internațională că România merită să fie promovată și sunt mândru și fericit să conduc echipa care a făcut acest moment posibil. Când bursei îi merge bine și economiei îi merge bine. Îmi doresc ca noul statut să deschidă ochii cât mai multor manageri din companiile private și de stat și să privească bursa ca pe un mediu eficient prin care își pot finanța dezvoltarea afacerilor. Vom sărbători 25 de ani de bursă modernă în noiembrie anul viitor. Ne dorim să le arătăm partenerilor noștri că facem progrese în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii pieței. În acest sens, proiectul Contrapărții Centrale va crea cadrul care va permite o îmbunătățire semnificativă a lichidității. Țelul nostru pentru următorii 10 ani este să dublăm nivelul de reprezentativitate al pieței în economie de la nivelul actual de 10% la 20% din PIB”, a declarat Adrian Tănase, CEO BVB.

„Promovarea României la statutul de Piață Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piața de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană. România merita să fie promovată pentru că a demonstrat, în repetate rânduri, că este o piață funcțională și accesibilă. Fonduri mult mai mari decât cele de până acum și care gestionează sute de miliarde de euro vor putea să investească în România în următorii ani pentru că până acum acești administratori de fonduri erau restricționați, prin prospect, să investească în piețele de frontieră. Investitorii români ar putea să beneficieze pe termen lung de această promovare fructificând randamentele oferite de oportunitățile investiționale pe bursă. Am dori să le mulțumim tuturor entităților implicate în piața de capital și autorităților care au fost aproape de bursă în acest proces de reformă a pieței locale care a început acum aproape 7 ani”, a spus Lucian Anghel, Președinte BVB.

FTSE Russell a anunțat că România va primi statutul de Piață Emergentă Secundară.


Ca parte a analizei anuale, Comitetul Consultativ FTSE Russell pentru Clasificarea Țărilor a aprobat următoarea modificare a criteriului de rating „Lichiditate” – Lichiditate de piață suficientă pentru a susține investițiile globale semnificative” – îmbunătățită de la „Restricționat” la „Admis”.

Prin urmare, România îndeplinește cele 9 criterii de calitate ale FTSE pentru statutul de Piață Emergenă Secundară potrivit schemei FTSE pentru clasificarea țărilor.

Este pentru prima dată când un furnizor global de indici upgradează piața de capital românească la Piață Emergentă.

În România, bursa a fost închisă în timpul regimului comunist și redeschisă aproape jumătate de secol mai târziu. Când a început din nou să funcționeze, în noiembrie 1995, pe bursă erau listate 6 companii. Acum, la Bursa de Valori București (BVB) sunt listate 84 de companii doar pe piața principală și, împreună, au o capitalizare de 36 de miliarde de euro.

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, considerã cã aceastã decizie reflectã cadrul macroeconomic favorabil al țãrii noastre, încrederea de care se bucurã economia româneascã în rândul investitorilor și pașii fãcuți de autoritãți pentru creșterea atractivitãții pieței bursiere de la București.

„Anunțul FTSE Russell de astãzi este o decizie istoricã pentru România, un nou pas cãtre realizarea unui proiect de țarã pentru care am insistat în ultimii ani de zile și care este legat și de procesul de aderare la moneda Euro. Piața de capital româneascã intrã într-un club mai select al burselor de profil, echivalentã categoriei «investment grade» de care beneficiazã țara noastrã în clasificarea agențiilor de rating și are acum șansa de a contribui și mai mult la capitalizarea economiei reale românești. Decizia de astãzi este atât o bãtãlie câștigatã dupã 5 ani de muncã intensã în sprijinul trecerii bursei românești la statutul de «piațã emergentã», cât și o realizare importantã pentru orice viitoare guvernare indiferent de culoarea politicã. Conform estimãrilor, trecerea la statutul de piațã emergentã se traduce și prin accesul țãrii noastre la fonduri de investiții de 30 de ori mai mari decât cele alocate piețelor de frontierã, atragerea de capital strãin creând și premisele creșterii acțiunilor companiilor cotate la bursa de la București. Sunt convins cã decizia de astãzi este un semnal-cheie și pentru investitorii americani care au acum o dovadã în plus a extraordinarelor oportunitãți pentru investiții oferite de România”, a declarat ministrul Eugen Teodorovici, aflat într-o vizitã în Statele Unite ale Americii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.