Scene de groază pe malul Dunării. O fată a sunat la 112...

Scene de groază pe malul Dunării. O fată a sunat la 112 spunând că e urmărită, apoi a mărturisit că a fost violată UPDATE Precizările Poliției

0
DISTRIBUIȚI

O fată de 19 ani a sunat la 112, în timp ce se afla pe marginea Dunării, lângă orașul Drobeta Turnu Severin, spunând că este urmărită. Apoi, a fost violată, trei tineri fiind reținuți în acest caz.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, Nicolae Lohon, a declarat că fata a cerut ajutorul polițiștilor marți, anunțând că este urmărită de trei tineri, în timp ce se afla pe malul Dunării, lângă Drobeta Turnu Severin.

În momentul în care au ajuns la fața locului, anchetatorii au găsit-o pe fata care sunase la 112 și au pornit în urmărirea mașinii indicate de aceasta, fiind prinși trei bărbați din comuna Bălăcița, care au fost reținuți pentru viol și complicitate.

La sediul Poliției, fata a spus că a fost violată și a depus plângere.

„În data de 10 septembrie, în jurul orei 13.30, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de către o tânără cu privire la faptul că este urmărită de mai multe persoane, pe marginea fluviului Dunărea, în apropierea municipiului Drobeta Turnu Severin.


La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de polițiști, iar în urma verificărilor efectuate aceștia au identificat apelanta în vârstă de 19 ani, din comuna Șimian, județul Mehedinți, care a afirmat că este urmărită de trei tineri pe care nu îi cunoaște. La scurt timp, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinţi s-a reuşit depistarea persoanelor indicate pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin. Din verificări s-a stabilit că este vorba de trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, din comuna Bălăcița, județul Mehedinți. Atât apelanta, cât și aceștia au fost conduși la sediul poliției pentru stabilirea celor sesizate”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți.

Fata a fost examinată medico-legal, iar din concluziile raportului a fost dispusă reținerea celor trei tineri pentru viol și complicitate la viol.

Cei trei urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

UPDATE Poliția Mehedinți precizează că fata de 19 ani care a fost violată le-a declarat anchetatorilor că acest lucru s-a întâmplat înainte să sune la 112 și să anunțe că este urmărită.

După ce inițial a spus, la 112, doar că a fost urmărită de cei trei bărbați, la sediul Poliției, tânăra a mărturisit că a fost obligată să întrețină relații sexuale în timp ce se afla pe malul Dunării, lângă Drobeta Turnu Severin și a depus plângere împotriva agresorilor.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți precizează că echipajul a ajuns la fața locului în cinci minute de la sesizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.