Aventurile arheologilor timișoreni în Kârgâzstan. Ce au descoperit FOTO

Cea de-a doua campanie a cercetărilor arheologice întreprinse pe platoul Suusamâr din Kârgâzstan de o echipă din care fac parte şi trei tineri arheologi de la Muzeul Naţional al Banatului s-a încheiat în urmă cu câteva zile, cu rezultate remarcabile pentru săpăturile propriu-zise care vor avea loc în următorii cinci ani.

Ideea cercetătorilor timişoreni cărora li s-au alăturat doi colaboratori de la Muzeul de Preistorie şi Protoistorie din Berlin şi cercetători locali a fost aceea de a încerca să stabilească în ce măsură a existat o legătură între kurganele (movilele funerare) din acest spaţiu central-asiatic şi vestigii asemănătoare de pe teritoriul României care au aparţinut sciţilor şi care au fost identificate inclusiv în câmpia bănăţeană, ce mişcări de populaţie şi ce influenţe se pot stabili pe eventualele drumuri comerciale ale crescătorilor de animale din epoca târzie a bronzului şi începutul epocii fierului între extremităţile teritoriului ocupat de aceştia, pe o distanţă de aproximativ 5.000 de kilometri.

Echipa cercetătorilor timişoreni, alcătuită din Adriana Sărăşan, Cristian Ardelean şi Andrei Bălărie, care este şi coordonatorul proiectului, a reuşit, împreună cu colaboratorii, să cartografieze sit-urile arheologice, să facă investigaţii magnetometrice şi monitorizare termică, iar datele preliminare  obţinute până acum, complexe şi multidisciplinare, vor fi confirmate sau nu de săpăturile propriu-zise care vor avea loc în următoarele campanii.

Munca arheologilor e uşurată de faptul că tumulii din Kârgâzstan nu au fost afectaţi de lucrări agricole sau de construcţii edilitare, aşa cum s-a întâmplat în România, iar identificarea unor structuri la o adâncime de 3.800 de metri presupune o foarte bună conservare a materialului arheologic. Multă vreme s-a crezut că ele sunt mormintele unor soldaţi ruşi, şi acesta a fost încă un motiv pentru care aceste kurgane au fost foarte bine conservate. Movilele funerare identificate în Kârgâzstan sunt de o mare varietate şi aparţin, probabil, mai multor faze de locuire, începând din eneolitic până în Evul Mediu timpuriu.

Permanentele mişcări de populaţie din acele epoci îndepărtate au precedat binecunoscutul „Drum al Mătăsii” din Evul Mediu, care lega bazinul Mării Mediterane de răsăritul Asiei.