Orchestra filarmonică Altenburg-Gera susține trei concerte de neratat în România, două dintre...

Orchestra filarmonică Altenburg-Gera susține trei concerte de neratat în România, două dintre ele la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Orchestra filarmonică Altenburg-Gera prezintă la Timişoara două concerte dedicate oraşelor partenere (Gera fiind o localitate din Germania înfrățită cu Timișoara), iar la Bucureşti un concert aniversar dedicat împlinirii a 30 de ani de la căderea zidului Berlinului.

Filarmonica germană va susţine în sala Capitol a filarmonicii timişorene două concerte în cadrul proiectului „Muzica viitorului – o punte înspre Europa de Est”. Acestea vor avea loc în 29 octombrie şi 1 noiembrie, de la ora 19,00, sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti şi al Ambasadei României la Berlin. În prima seară, programul va cuprinde Concertul pentru pian nr. 1 în re minor op. 15 şi Simfonia nr. 1 în do minor op. 68 de Johanes Brahms, în interpretarea filarmonicii „Banatul”, cu Bernd Glemser la pian şi Laurent Wagner la pupitrul dirijoral, ambii din Gera.


Programul celui de-al doilea concert este alcătuit  din Simfonia nr. 3 de Gustav Mahler, în interpretarea de excepţie a orchestrei Altenburg-Gera, a filarmonicii timişorene, a corului feminin al filarmonicii „Banatul”, a corului de copii al Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” şi al mezzosopranei Aura Twarowska. Concertul va fi dirijat de Laurent Wagner, director general muzical al filarmonicii din Gera. Intrarea la cele două concerte este liberă, pe baza unei invitaţii care se poate ridica de la casieria filarmonicii luni, miercuri şi vineri între orele 10,00 şi 14,00, marţi şi joi între orele 14,00 şi 19,00 sau cu o oră înainte de începerea concertelor. Programul va continua la Ateneul Român din Bucureşti, în 3 noiembrie, pentru a marca momentul istoric petrecut în urmă cu trei decenii, când a fost dărâmat zidul Berlinului.

Tot pe „filieră germană”, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara găzduieşte din 28 octombrie până în 30 noiembrie o expoziţie care prezintă patru romane grafice din volumul „Berliner Mythen” (Mituri berlineze), al mult premiatului desenator Reinhard Kleist, care se bazează pe o serie de poveşti folcloristice din patru secole. Prezentarea e făcută de taximetristul Ozan, care îşi conduce clienţii prin Berlin, povestindu-le miturile diferitelor locuri, întocmind astfel un ghid special al oraşului. Expoziţia este prezentată ca introducere la performance-ul live al desenatorului Reinhardt Kleist şi a concertului Melting Dice din 8 noiembrie de la Ambasada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.