Fonduri europene în valoare de 90 milioane de lei pentru modernizarea Căii...

Fonduri europene în valoare de 90 milioane de lei pentru modernizarea Căii Bogdăneștilor. Vin bani și pentru cumpărarea a încă șapte tramvaie noi

0
DISTRIBUIȚI

linii tramvai iarba

O arteră importantă din Timișoara va fi modernizată cu bani europeni. Astăzi, la sediul Primăriei Timișoara, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea Căii Bogdăneștilor prin Regio-Programul Operațional Regionnal 2014-2020.

„Proiectul prevede reabilitarea străzii Calea Bogdăneștilor de la intersecția cu Bulevardul Cetății și până la bucla de întoarcere din cartierul Ronaț. Linia de tramvai va fi dublă, va fi amplasată pe mijlocul șoselei și încadrată de spații verzi cu arbori. Prin proiect se vor reabilita 2,25 kilometri de linie dublă, plus 0,45 kilometri – zona buclei de întoarcere, rezultând, astfel, în total, 4,95 kilometri cale de rulare modernizată. Infrastructura rutieră va fi reconfigurată: partea carosabilă va fi lărgită la patru benzi de circulație, câte două pe sens. Totodată, pe Calea Bogdăneștilor se vor amenaja trotuare și piste pentru biciclete pe ambele sensuri”, a informat ADR Vest.

De asemenea, proiectul european prevede și reabilitarea unui număr de șapte stații de transport public, care vor fi iluminate și adaptate nevoilor persoanelor cu handicap și dotate cu echipamente de supraveghere video, cu automate de bilete și panouri cu afișare LCD. Totodată, vor fi amplasate în apropierea stațiilor rastele pentru biciclete în sistem integrat de închiriere. În cadrul proiectului se vor amenaja și peste 9.500 mp de spații verzi, din care aproximativ 8.500 mp vor fi nou create și se va implementa un nou sistem de alimentare cu energie electrică în zonă.

„Am spus în trecut că vom moderniza Calea Bogdăneștilor pentru a deveni unul dintre cele mai frumoase bulevarde din oraș.


Prin proiectul pe fonduri europene se va duce linia de tramvai pe mijloc, iar pe zona centrală tot acest ansamblu va fi înierbat”, a detaliat Nicolae Robu, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Timișoara.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 149 de milioane de lei, finanțarea nerambursabilă fiind de 89 de milioane de lei, iar perioada de implementare este de 36 de luni.

Totodată, tot astăzi, la sediul Primăriei Timișoara a fost semnat contractul de finanțare privind achiziționarea a încă șapte tramvaie noi, de mari dimensiuni cu bani europeni. Noile garnituri care vor fi realizate de o firmă din Turcia vor avea o capacitate minimă de 170 de locuri, vor fi dotate cu aparate de aer condiționat, încălzire în scaune, un sistem suplimentar de alimentare care permite o autonomie de minimum 20 km în cazul unor incidente de circulație, sisteme de informare a călătorilor, supraveghere video pentru siguranța călătorilor, precum și sisteme de monitorizare și de e-ticketing.

Valoarea totală a proiectului este de 96 de milioane de lei, din care aproape 47 de milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă.

Vă reamintim că, în total, Primăria Timișoara a depus trei proiecte în speranța că va obține bani europeni pentru achiziționarea a 21 de tramvaie de mari dimensiuni. Până în acest moment, au fost semnate contractele de finanțare pentru două dintre proiecte.

„Ne dorim scoaterea din uz a tramvaielor vechi, care au consumuri energetice ridicate, vara este cald, iarna este frig, ne dorim să le scoatem din uz cât mai repede, dar nu putem să facem cum vrem noi. Le va veni rândul pe măsură ce vor fi livrate tramvaiele pe aceste două proiecte pe fonduri europene, deocamdată. Avem economii pentru a achiziționa nu șapte tramvaie, ci opt tramvaie în cadrul acestui proiect. Deci, avem finanțare asigurată pentru 15 astfel de tramvaie”, a detaliat Nicolae Robu.

„Sunt două proiecte foarte complexe și de impact. Calea Bogdăneștilor va deveni bulevard după reabilitare. Acolo este o improvizație, dacă ne gândim cum arată carosabilul și zona de tramvai. În ceea ce privește proiectul privind achiziția de tramvaie, cred că impactul va fi foarte mare în momentul în care aceste mijloace vor fi puse în funcțiune. Însă aceste mijloace de transport în comun vor putea circula doar pe liniile reabilitate, a explicat Sorin Maxim, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.