MERITOCRAȚIE Un fost pușcăriaș condamnat pentru corupție, noul consilier economic al directorului...

MERITOCRAȚIE Un fost pușcăriaș condamnat pentru corupție, noul consilier economic al directorului general al Colterm

2
DISTRIBUIȚI

Societatea de termoficare Colterm continuă să fie locul preferat pentru a fi angajate tot felul de persoane care mai de care certate cu legea. Ultimul care a fost angajat ca și consilier economic al directorul general Emil Șerpe este nimeni altul decât Gheorghe Niță, fost angajat al Gărzii Financiare Timiș. Acesta a fost trimis în judecată, în 2004 de PNA, procurorii acuzându-l de complicitate la luare de mită.

„La începutul lunii august 2003, inculpaţii Işfan Radu şi Liculescu Florin George, în complicitate cu colegul lor Gheorghe Niță, au pretins şi primit foloase necuvenite de la administratorul unei societăţi comerciale (constând în efectuarea unor sejururi pe litoralul Mării Adriatice pentru şase persoane, în valoare totală de 1.558 euro), în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu. Cei trei inculpaţi au efectuat în luna iulie 2003 un control la societatea respectivă unde au constatat că administratorul comercializa produse pentru care nu deţinea autorizaţie potrivit Legii 521/2002. Pentru a nu aplica societăţii amenda  contravenţională de un miliard de lei, inculpaţii Işfan Radu şi Liculescu Florin George au întocmit în fals un raport în  care au omis cu ştiinţă inserarea abaterii constatate.


Ulterior, în complicitate cu inculpatul Niţă Gheorghe, au pretins vauchere de rezervare în staţiuni din Croaţia şi Muntenegru, ştiind că administratorul societăţii la care au efectuat controlul deţine şi o firmă de turism”, se arătă în comunicatul de presă al PNA când cei au fost trimiși în judecată. Ulterior, Niță a fost condamnat și a stat în pușcărie timp de trei ani.

Contactat de PRESSALERT.ro, directorul general al Colterm SA, liberalul Emil Șerpe a confirmat angajarea, susținând că „este proaspăt angajat, de două – trei zile, ca și consilier pe probleme financiare. Urmărește ce se întâmplă la departamentul economic. Cine mi l-a recomandat, nu pot să vă spun cine, și a venit cu un CV impresionant. Evident că nu apare niciunde că a fost condamnat. Mă bazam pe experiența sa. A vrut să lucrăm pe firme, am preferat să fie angajat, ca să fie aici, direct implicat. Condamnat? Superb. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu știam nimic. Evident că nu e OK. Dacă la doamna cealaltă mi-a spus din primul moment și nu am crezut că e vreo incompatibilitate, la domnul acesta nu am știut de așa ceva până acum”.

Vă reamintim că anul trecut PRESSALERT.ro a dezvăluit că la Colterm a fost angajată în funcția de contabil șef Angela Borțoi, care era condamnată definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru două infracțiuni de conflict de interese. Ulterior, publicării informației a fost dată afară, după ce inițial primarul Nicolae Robu i-a luat apărarea.

2 COMENTARII

  1. Sa intelegem ca daca esti fost puscarias nu mai ai drept de munca??? pai puscaria are rolul sa reabiliteze oamenii si „sa-i invete” sa nu mai faca..si tocmai ca sa nu le pateze cazierul pe viata exista posibilitatea sa ceara radierea cazierului in instanta daca faci dovada reabilitarii..dar mna jurnalism pe juma la voi

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.