Nicio clădire istorică din Timișoara aflată în proprietate privată nu a fost...

Nicio clădire istorică din Timișoara aflată în proprietate privată nu a fost reabilitată cu sprijinul financiar al primăriei în ultimii șase ani. Care este motivul

2
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara a gândit, în urmă cu șase ani, două inițiative cu scopul de a veni în sprijinul proprietarilor de clădiri istorice aflate în paragină, pentru reabilitarea fațadei. Prin urmare, în 2013 au fost aprobate două Hotărâri de Consiliu Local prin care municipalitatea se angaja să pună toți banii jos necesari reabilitării imobilului istoric și recupera 50% din sumă de la proprietari pe parcursul a zece ani, aceștia fiind nevoiți să plătească un impozit mai mare. Cu toate acestea, nicio clădire din Timișoara nu a fost reabilitată pe baza celor două hotărâri, iar Nicolae Robu are o explicație în acest sens.

„Oferta este foarte convenabilă, dar cum se întâmplă în România, legea prevede că poți da o astfel de asistență financiară doar clădirilor pentru care există un document dat de un expert autorizat că au rezistență la seisme de un anumit grad.


Niciun expert, din 2013 până în prezent, nu și-a asumat răspunderea să dea cuiva un astfel de document fără să pretindă consolidarea clădirii. Iar lucrările de consolidare sunt foarte costisitoare și produc disconfort proprietarilor. Ele nu sunt finanțabile de la bugetul local. În această situație în care lucrările de consolidare sunt foarte costisitoare și nu pot fi finanțate de la bugetul local și pentru că se produce disconfort, nicio asociație de proprietari nu a venit cu documentația cerută de lege pentru a beneficia de un suport atât de generos din partea municipalității (n.r. pentru reabilitarea fațadei)”, a afirmat primarul Timișoarei.

În aceste condiții, Nicolae Robu susține că ar fi bine dacă legea s-ar modifica, astfel încât autoritățile locale să poată finanța cu 50% și lucrările de consolidare a clădirilor istorice, pentru ca mai apoi imobilele să intre în procesul de reabilitare.

„Trebuie să gândim mai în ansamblu, și nu foarte focalizat. Aceste clădiri sunt de interes pentru oraș, pentru că țin de valoarea orașului, contribuie la valoarea orașului nostru prin existența lor. Imaginea orașului poate fi afectată negativ, dacă sunt într-o stare proastă, sau pozitiv, dacă sunt reabilitate. Trebuie să acceptăm această discriminare, în sensul în care cei care au apartamente în clădiri istorice sau clădiri istorice complete să poată beneficia de un ajutor financiar din partea primăriei. Feedback-ul meu este că din cauza consolidării nu a beneficiat nimeni de program, este mai scumpă consolidarea decât reabilitarea, deși noi am venit cu o ofertă cât am putut de generoasă”, a detaliat Nicolae Robu.

2 COMENTARII

  1. Adica ati dat niste HCL-uri inutile, stiind ca ele nu pot fi aplicabile, doar asa, ca sa va victimizati? Da’ alte orase cum pot, dom’ primar? Nu trebuie sa va duceti pana la Miami, incercati la Oradea, sa vedeti ce inseamna un primar serios si, mai ales, un city-manager vrednic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.