Aproape de o tragedie, luni seara, în Arad, acolo unde, pe o trecere de pietoni, un bărbat a fost acroșat de o mașină. Deși implicată și vinovată, persoana aflată la volan a șters-o de la fața locului, în încercarea de a nu răspunde pentru rănirea pietonului. A fost identificată de polițiști la scurt timp.
Accidentul s-a petrecut seara trecută, pe o trecere de pietoni din Arad. Șoferul conducea pe strada General Vasile Milea, din direcția străzii Nicolae Grigorescu, către strada Traian Moșoiu.
A virat la stânga, fără să-i dea, însă, prioritate de trecere unui bărbat de 34 de ani, ce traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni.
Persoana aflată la volan a fugit de la locul accidentului, bărbatul fiind rănit ușor. În urma verificărilor pe care le-au efectuat, polițiștii de la Biroul Rutier au identificat autorul accidentului. Este vorba despre o femeie în vârstă de 41 de ani, din Arad.
Sunt efectuate cercetări pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.