Planuri în mișcare pentru deschiderea Muzeului Revoluției de la Timișoara. Ce evenimente...

Planuri în mișcare pentru deschiderea Muzeului Revoluției de la Timișoara. Ce evenimente se pregătesc pentru luna decembrie

0
DISTRIBUIȚI

Dorinţa timişorenilor de a avea în oraş un Muzeu al Revoluţiei începe, încet-încet, să prindă contur. Comenduirea Garnizoanei din Piaţa Libertăţii a trecut, după lungi şi complicate negocieri, în proprietatea ministerului Culturii iar acesta intenţionează să o reabiliteze şi să întocmească un proiect muzeal cu ajutorul unui credit de 3,5 milioane de euro, obţinut de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru reabilitarea unor clădiri care aparţin ministerului.

Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti elaborează caietul de sarcini pentru reabilitarea clădirii, în timp ce secţia de cinematografie a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” se ocupă de cel care are în vedere amenajarea muzeului. Se preconizează ca acestea să fie finalizate până la sfârşitul acestei luni, după care va avea loc, cel mai probabil, un concurs de soluţii.


E puţin probabil ca proiectul să fie finalizat până în 2021 dar intenţia este aceea de a realiza, la Timişoara, un prim muzeu naţional sub egida ministerului Culturii, cu speranţa că atât conceptul muzeal modern cât şi amplasamentul clădirii într-o zonă protejată de importanţă naţională, în centrul oraşului, vor face din viitorul muzeu  un punct de atracţie al acestuia.

Noul muzeu nu doreşte să se substituie „Memorialului Revoluţiei”, care deţine o importantă arhivă şi are o componentă de cercetare, dar se poartă discuţii pentru a se vedea în ce măsură proiectele coincid şi, cel mai probabil, în clădirea garnizoanei, un spaţiu va fi destinat fondului documentar şi activităţii de cercetare a Memorialului.

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş va răspunde de clădire până când se va constitui un statut legal al acesteia iar directorul instituţiei, Sorin Predescu, a anunţat deja intenţia de a deschide, în 16 decembrie, o expoziţie dedicată împlinirii a trei decenii de la sângeroasele zile pe care le-a cunoscut Timişoara în decembrie ʹ89, cel mai probabil în spaţiul fostului muzeu militar, care necesită, la rândul lui, o salubrizare şi recondiţionare. Cum direcţia nu dispune de fonduri pentru astfel de destinaţii, expoziţia se va realiza cu sprijinul celor care doresc să sprijine acest demers. O altă expoziţie, care va fi amenajată în galeria subterană a Casei Artelor va prezenta secvenţe din felul în care arăta România cu o săptămână înainte de izbucnirea revoltei de la Timişoara. Într-un spaţiu care are comun cu acele vemuri întunericul şi frigul, „va fi o reconstituire făcută împreună cu Muzeul Consumatorului Comunist, pentru cei care n-au conoscut acea perioadă sau mai au nostalgia ei” e dorinţa mărturisită a lui Sorin Predescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.