EXCLUSIV Primarul Robu sfidează legea și îl numește pe liberalul Rușeț la...

EXCLUSIV Primarul Robu sfidează legea și îl numește pe liberalul Rușeț la Clubul Sportiv Municipal

3
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu l-a numit pe Vasile Rușeț, un liberal venit de la o asociație privată, într-o funcție publică, evitând organizarea unui concurs pentru post sau numirea unei persoane din aparatul primăriei.

Vă reamintim că Rușeț a fost, până acum, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara, un ONG, iar detașarea lui într-o instituție de drept public nu este legală, în condițiile în care acesta nu este funcționar public, această posibilitate neexistând printre variantele prevăzute de Codul administrativ care este în vigoare din vara acestui an.

În Dispoziția datată 14 octombrie 2019 și semnată de primarul Nicolae Robu, dar nu și de secretarul primăriei, ci de un consilier al acestuia, se precizează că „începând cu data 16 octombrie 2019, domnul Rușeț Vasile, director general la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara, se detașează pe postul de director la Serviciul Public Sport Club Municipal Timișoara, pe o perioadă de 12 luni. Pe perioada detașării, domnul Rușeț Vasile beneficiază de drepturile salariale care îi sunt mai favorabile”.

La începutul lunii, edilul-șef declara că „am cerut doamnei Rodica Aurelian, șefa Serviciului de Resurse Umane, să îmi pregătească o informare, să vedem dacă există temei legal în baza căreia se poate face o astfel de detașare”, menționând că „Dacă juridic o astfel de detașare este în regulă, atunci o să-i dau domnului Rușeț șansa să arate ce poate face din postura de director la Sport Club Municipal”.

PRESSALERT.ro a dezvăluit acum un an faptul că Rușeț a fost angajat, cu jumătate de normă, ca și consilier de dezvoltare personală, la falimentara Colterm, unde fratele său este director comercial.


După apariția informației în spațiul public, primarul Nicolae Robu i-a cerut să plece din funcție.

3 COMENTARII

  1. Mai micutule pesedist, daca omul e competent, care e problema ta? Citeste si tu putin codul muncii: articolele 45-47 si OUG nr. 57/2019 art. 196 alin. (1) lit. b) sa te convingi ca nu sfideaza legea cu nimic…derutezi lumea cu articole de 2 bani. Si faptu ca a fost angajat cu jumatate de norma la colterm desi e fratele directorului comercial ce?!? Omu asta e cadru universitar si are experienta..e criza de lipsa de muncitori in societatile cu specificul coltermului, dar ce iti pasa tie, cand tu stai si scrii articole ieftine, dar ce te-ai gandit?! Hai sa imi fac si eu putin interesanta stirea asta si sa dau iar intr-o firma de stat, sa mai zapacesc putin mintile cititorilor cu cateva minciuni. Cum naiba sa incerci tot felul de solutii si sa cauti oameni calificati pentru astfel de firme daca atunci cand primesti o mana de ajutor si sfaturi de la un om cu experienta, mici carcotasi ca tine se gasesc sa faca valuri? Pentru asa articol nota 2!! Stai jos!

  2. deci sa intelegem din acest articol ca nu toata lumea ?? daca e competent sa il tot angajeze pe oriunde poate face lucruri bune! ce articol..alte probleme nu are orasul asta?

  3. Anumiti editorii sunt dispuși să utilizeze orice strategie ca să își asigure un loc în topul celor mai vizualizate site-uri …Exagerarea a devenit laitmotivul unor articole…..Apropo, Interviul, indiferent de modul in care se desfasoara sau se organizeaza, este esential procesului de angajare..dar exista si ziare care chiar aparțin in mod deschis unui partid si care nu vor scrie decât urmand linia ideologica a partidului respectiv, folosindu-se tot felul de metode de denigrare a contracandidatilor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.