Planuri ambițioase la Primăria Timișoara: șase benzi pe Calea Buziașului

Planuri ambițioase la Primăria Timișoara: șase benzi pe Calea Buziașului

0
DISTRIBUIȚI

sens giratoriu aem

Un important bulevard din Timișoara va avea șase benzi de circulație, câte trei pe fiecare sens. Nicolae Robu a anunțat, astăzi, că este vorba de un tronson de pe Calea Buziașului care va fi lărgit, în condițiile în care se așteaptă ca traficul să fie tot mai mare după ce va fi dată în folosință centura.

În acest sens, astăzi, în ședința extraordinară a Consiliului Local Timișoara a fost votat un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiție „Modernizare și extindere Calea Buziașului”.

„Proiectul vizează extinderea la șase benzi a drumului dinspre Moșnița Nouă, de la sensul giratoriu de la AEM și până la racordul cu viitoarea centură, aflată în lucru la ora actuală.


(…)Este o idee nouă. Analizând traficul viitor, după ce se va da în folosință și centura care este în curs de construcție acum, am ajuns la concluzia că acolo se impune să avem șase benzi, câte trei pe sens, altminteri nu vom face nici să descărcăm traficul ce se va concentra de pe artere foarte importante în girația AEM și nici să preluăm ce vine de pe centură înspre oraș până la girația AEM, unde se produce o distribuire pe Liviu Rebreanu, pe Mareșal Prezan, care va fi lărgită la patru benzi, respectiv pe str. Stan Vidrighin. Acum nu e în regulă cum stau lucrurile, pentru că iată câte străzi largi, respectiv care vor fi lărgite sunt incidente la girația AEM și mai departe spre Moșnița Nouă nu are cum să preia un drum așa cum e el astăzi tot acel trafic. Și interesul, repet, va fi și mai mare odată cu darea în folosință a centurii”, a explicat Nicolae Robu.

Valoarea totală a proiectului privind lărgirea Căii Buziașului este estimată la peste 30 de milioane de lei, inclusiv TVA, iar banii ar urma să fie asigurați din bugetul local al Primăriei Timișoara. În cadrul proiectului va fi modernizată și extinsă partea carosabilă, vor fi amenajate trotuarele și piste de biciclete.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.