Două persoane au fost rănite în această seară după un scandal izbucnit într-o sală de cinema de la mall-ul din Calea Șagului din Timișoara.
Conform tion.ro, care citează surse de la fața locului, incidentul a izbucnit după ce doi dintre spectatori le-au atras atenția altor doi, care făceau zgomot în timpul proiecției.
Unul dintre gălăgioși, în vârstă de 36 de ani, ar fi scos un cuțit și i-a rănit pe ceilalți doi. Una dintre persoanele agresate a fost tăiată în palmă, iar cealaltă în zona cotului.
La fața locului s-au deplasat echipaje de la Ambulanță, Jandarmerie și Poliție, iar agresorul a fost ridicat de oamenii legii și dus la Secția 3 pentru audieri. Din fericire, conform sursei citate, rănile celor două victime, în vârstă de 19 și 23 de ani, au fost superficiale, aceștia primind îngrijiri la fața locului.
UPDATE 1 Suspectul, în vârstă de 36 de ani, a fost reținut, marți dimineața, după audieri.