SCM Timișoara a câștigat „prima manşă” amicală cu maghiarii violeţi de la...

SCM Timișoara a câștigat „prima manşă” amicală cu maghiarii violeţi de la Kecskemet. Jocul-retur va fi ultimul test al „leilor”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: KTE Kosárlabda Klub / Facebook

„Leii din Banat” s-au impus pe terenul prim divizionarei Kecskemeti TE, scor 92-87.


Duelul cu alb-violeta din Ungaria a fost penultimul amical al lui SCM Timişoara înainte de startul noului sezon competiţional. Sâmbătă, maghiarii le vor întoarce vizita bănăţenilor.

Gazdele au condus ieri cu 53-46. În sfertul 3 „leii” au preluat însă conducerea (72-70) şi s-au impus la cinci puncte diferenţă. Pe sferturi s-au înregistrat următoarele rezultate: 29-26, 24-20, 17-26, 17-20.

Cel mai bun marcator al lui SCM în acest joc a fost Franklin, autor al 28 puncte, 6 pase decisive. Ceilalţi jucători folosiţi de oaspeţi au fost: Brown 17 puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive, Pesakovic 13 puncte, Gorgemans 11 puncte, 5 recuperări, Mirkovic 10 puncte, Komatina 6 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive, Abu Teir 5 puncte, 5 recuperări, 3 pase decisive, Lazar 2 puncte, Popa.

Sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 16.00, se dispută revanşa dintre cele două, în sala „Constantin Jude”, din Timişoara. Intrarea va fi liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.