Secția de Radioterapie a Spitalului Municipal va fi mutată din centrul Timișoarei....

Secția de Radioterapie a Spitalului Municipal va fi mutată din centrul Timișoarei. Ce instituții îi vor lua locul

0
DISTRIBUIȚI

După ce în urmă cu câțiva ani, Clinica de Dermatologie a fost mutată din clădirea de pe str. Mărășești în Complexul Studențesc, reprezentanții Primăriei Timișoara au găsit o soluție și în ceea ce privește Secția de Radioterapie, care a rămas să funcționeze în același imobil din centrul orașului.

Nicolae Robu a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la sediul PNL Timiș, că Secția de Radioterapie a Spitalului Municipal Timișoara va fi mutată într-un spațiu aflat pe str. Intrarea Doinei. În acea clădire au învățat, până acum un an, și elevii din clasele mai mici ale Liceului Lenau din Timișoara.

Potrivit primarului Robu, în imobilul din centrul Timișoarei ar urma să fie mutate Institutul Francez și Centrul Cultural German.

„Astăzi, le-am arătat celor de la Ambasada Franței, de la Institutul Cultural Francez, proiectul de reabilitare a clădirii de pe str.


Mărășești, în care a funcționat în trecut Clinica de Dermatologie, pentru a o pune la dispoziție Institutului Francez și Institutului German. Nu am putut să revitalizăm această clădire pentru că nu am găsit soluții pentru a elibera complitamente clădirea. Am mutat Dermatologia, dar a rămas o aripă importantă a clădirii ocupată cu bolnavii aflați la radioterapie. Se va muta această parte a spitalului municipal pe Intrarea Doinei, unde a fost acum câțiva ani o hală în paragină, apoi am făcut amenajarea ei și am mutat elevii claselor mici de la Liceul Lenau. Și acum clădirea a devenit disponibilă după ce pentru elevii de la Lenau am găsit altă soluție mai bună. Acum se lucrează la definitivarea proiectului de acolo, se va face amenajarea propriu-zisă, încât să le oferim pacienților condiții bune„, a declarat Nicolae Robu.

De asemenea, primarul Timișoarei a precizat că de îndată ce vor fi finalizate lucrările la clădirea de pe Intrarea Doinei, pacienții Secției de Radioterapie vor fi mutați. În acele condiții, imobilul de pe str. Mărășești va fi disponibil pentru proiectul privind mutarea celor două institute culturale.

„Proiectul îl avem de multă vreme definitivat, dar doar acum putem să dăm drumul la proceduri în paralel. Estimez că poate nu la sfârșitul anului 2020, dar în prima parte a anului 2021 pe str. Mărășești va fi totul reamenajat, refuncționalizat și vor putea fi găzduite cele două institute culturale, care sunt prezente cu activitate consistentă în orașul nostru„, a detaliat Nicolae Robu.

Conform edilului-șef, pentru clădirea de pe Intrarea Doinei, Spitalul Municipal Timișoara trebuie să plătească o chirie lunară, imobilul nefiind în patrimoniul primăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.