Spectacol de music-hall cu subiect istoric românesc, în premieră la Timișoara. Când...

Spectacol de music-hall cu subiect istoric românesc, în premieră la Timișoara. Când are loc

0
DISTRIBUIȚI

Timișorenii sunt așteptați să asiste la un spectacol inedit. Este vorba de primul music-hall cu subiect istoric românesc, „Fiicele lui Dracula”, care va începe vineri, 25 octombrie, de la ora 19.00, în sala Operei Naționale Române din Timișoara.

Spectacolul este susținut de către studenții primei Academii de Excelență de music-hall din România, inițiată și susținută de Clubul Rotary Opera Timișoara, proiectul fiind co-finanțat de CJ Timiș.

„Aceasta este prima Academie de music-hall din țară. S-a născut din receptarea nevoilor comunității, a publicului spectator în genere, de a viziona și spectacole de acest gen.


Trebuie spus că spectacolele de music-hall au o remarcabilă tradiție, atât în Europa, cât și în America, fiind în mare vogă și în prezent. Însă, în Romania, prezența lor este sporadică și nedefinită. De aceea spectacolul ,,Fiicele lui Dracula”, vine să suplinească acest gol de pe piața artistică autohtonă, fiind și primul music-hall cu subiect istoric romanesc; cu precizarea că, atât muzica, cât și libretul spectacolului, au fost create anume pentru studenții primei Academiei de music-hall din țară, muzica fiind semnată de Gabriel-Alexandru Muzicaș, iar libretul de Violeta-Simona Zonte. în centrul construirii și dezvoltării viitoare a Academiei de Excelență, se află conceptul de actor-total, știut fiind faptul că actorul de music-hall trebuie să îmbine într-o manieră creatoare și unitară, cântul, dansul și actoria”, au informat organizatorii spectacolului.

Proiectul privind înființarea Academiei de Excelență de music-hall a fost inițiat în urmă cu un an, fiind înscriși 20 de tineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.